Discuţii pe tema prevenirii delincvenţei şi combaterea fenomenul bullying, la Penitenciarul Tichileşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Discuţii pe tema prevenirii delincvenţei şi combaterea fenomenul bullying, la Penitenciarul Tichileşti

este vorba despre activităţi derulate în cadrul programului Şcoala Altfel, deţinuţii care sunt elevi ai şcolii speciale din Centrul de detenţie fiind învăţaţi cum să revină pe drumul cel bun, după punerea în libertate • persoanele private de libertate au primit vizita unor elevi de la şcoli din municipiu şi judeţ

 

Elevii din cadrul Centrului de Detenţie Tichileşti au avut şi ei parte de activităţi specifice în săptămâna 25-30 martie, în cadrul programului  “Şcoala Altfel”.  Serviciul Reintegrare Socială şi Şcoala Gimnazială Specială din Centrul de Detenţie Brăila -Tichileşti au derulat  proiecte de prevenire a criminalităţii, precum şi de facilitare a reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, sub titulatura ‘’Impreună putem combate fenomenul Bullying!’’

Şcolile care s-au alăturat  proiectului şi au vizitat, joi şi vineri, Centrul de Detenţie au fost Colegiul Tehnic Edmond Nicolau, cu 26 elevi şi 3 profesori, Şcoala Gimnazială Anton Pann, cu 11 elevi şi 3 profesori şi Şcoala Gimnazială Dudeşti, cu 7 elevi şi 4 profesori.

În cadrul activităţilor au fost vizitate de către elevi unele spaţii din sectorul de deţinere. Activităţile s-au derulat ulterior în cadrul a trei grupe de participanţi, moderate de cadrele didactice şi personalul educativ al centrului şi cu participarea a 20 de persoane internate. Proiectul a vizat valorificarea experienţei de viaţă a persoanelor internate pentru conştientizarea efectelor negative pe care încarcerarea le are asupra unei persoane, necesitatea respectării regulilor şi a legilor comunităţii în care trăiesc şi importanţa integrării în societate. Valorificarea experienţei persoanelor condamnate poate condiţiona asumarea şi învăţarea unor atitudini şi comportamente dezirabile social şi evitarea comportamentelor delincvente. De asemenea, interacţiunea directă a elevilor cu lucrătorii sau cu persoanele private de libertate contribuie la cunoaştere mai bună a mediului penitenciar de către societatea civilă şi înţelegerea fenomenului infracţionalităţii, în sensul prevenirii comportamentelor de acest gen”, a transmis purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Tichileşti, Ionel Dincă.

Persoanele internate au interacţionat cu adolescenţii din instituţiile de învăţământ partenere cu privire la modul în care stilul de viaţă adoptat le-a influenţat negativ viaţa, precum şi comportamentele ce pot fi adoptate în vederea evitării comiterii de infracţiuni. Scopul acestor vizite şi întâlniri îl constituie prevenirea comportamentelor deviante în rândul tinerilor, prin transmiterea unor informaţii corecte cu privire la consecinţele privării de libertate.

În ziua de 30 martie, Penitenciarul Tichileşti a primit şi vizita a 14 elevi însoţiţi de 2 profesori de la şcoala Gimnazială Siliştea în cadrul altei activităţi dedicate Sărbătorilor Pascale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro