Divizionara B s-a impus si in al doilea amical cu Petrolul Ianca | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Divizionara B s-a impus si in al doilea amical cu Petrolul Ianca

Faptul ca relatiile dintre conducerile Petrolului si Daciei au intrat pentru prima data, dupa mult timp, in normalitate este reliefat si de un nou joc amical organizat intre cele doua formatii, intr-un interval foarte scurt.
Simbata, pe teren propriu, petrolistii au inceput bine si in deschiderea meciului au ratat doua ocazii prin Neta.
Replica Daciei a venit in minutul 3, cind Covaci a trimis mingea in transversala si dupa numai doua minute o gafa a apararii petroliste a fost speculata de Ungureanu care a patruns in careu si, de la 6 metri, a sutat fara sperante pentru portarul Cristea.
Jocul a fost animat si pina la pauza fiecare echipa a ratat de cite doua ori. Gazdele, prin Rosu si Berceanu, Dacia prin Ungureanu si Girleanu.
In repriza secunda, mai odihnita decit partenera sa, care cu o zi inainte a mai sustinut o partida de verificare cu nou promovata Viitorul Insuratei, Dacia a atacat mai mult si putea majora scorul in minutele 48 si 50, la actiunile lui Sigartau si Macarie daca noul intrat in poarta petrolista, Dragan, nu ar fi avut interventii salutare pentru echipa sa.
La rindul sau, Petrolul ar fi putut egala in minutul 75, cind Moldoveanu a patruns pe partea dreapta in careu, a sutat puternic din voleu insa Olteanu a reusit sa evite golul.
Scorul final a fost stabilit de Sigartau, jucatorul venit in probe de la Gloria Bistrita II finalizind, din careul mic, o actiune colectiva a oaspetilor.
Petrolul: Cristea - Bosoi, Zainea, Em. Cristian, Stanciulescu - Rosu, Balta, Bulancea, Bandarica - Neta, Berceanu. Au mai jucat: portarul Dragan si jucatorii de cimp Moldoveanu, Radulescu, Bratu, Costache, Hrinca, Costea, Lupu.
Dacia: Olteanu - Ghidarcea, Calin, Cristofan, Sandru - Girleanu, Ochia, Predica, Macarie - Covaci, Ungureanu. Au mai jucat: portarul Mitrea si jucatorii de cimp Zagan, Olenic, Sigartau, Pelin, Burghelea, Coman, Ghioca si Botas.

Antrenorul Daciei asteapta, in aceasta saptamina, sa se definitiveze lotul pentru sezonul urmator

In prima repriza, Ion Gigi a trimis in teren formatia de baza, raportat la conditiile de lot actuale si Dacia a avut in permanenta initiativa fara insa a periclita prea des poarta adversa. Repriza secunda nu i-a lasat prea mult timp de liniste tehnicianului Ion Gigi, el reprosind mai tot timpul jucatorilor lipsa de concentrare.
"Jocul nostru este in crestere consider eu. In prima repriza am jucat destul de bine insa ne mai trebuie citiva fotbalisti, un fundas dreapta un mijlocas stinga, doi atacanti si cel putin un portar pentru a ne apuca serios de treaba. Vreau ca in cel mai scurt timp, de marti sau miercuri, sa stim pe cine ne vom baza pentru sezonul urmator" declara Ion Gigi, la finalul meciului de pe stadionul "Stefan Vrabioru".
Doleantele tehnicianului brailean vor fi rezolvate, se pare, in aceasta saptamina. Astazi, la Braila va sosi Daniel Iftode, un jucator care s-a lansat in fotbalul mare de la echipa fanion a orasului nostru si care a mai evoluat pentru Dacia in urma cu trei-patru sezoane. Iftodi care va fi jucator, dar si antrenor secund, se pare ca va aduce cu el si unul - doi jucatori de la Gloria Bistrita.
In afara de aceasta varianta, conducerea clubului brailean este in tratative cu citiva fotbalisti, un portar, doi mijlocasi si un atacant care vor ajunge tot in aceasta saptamina la Braila.

20 de copii au participat la prima actiune de selectie

Initiativa conducerii divizionarei B de a revitaliza Centrul de copii si juniori s-a concretizat vinerea trecuta cu o prima actiune de selectie care a avut loc pe stadionul Chimia din statiunea Lacu-Sarat.
Cu toate ca este vacanta si copii mai sint plecati prin tabere sau pe la bunici, la selectie s-au prezentat 20 de copii pe care cei doi profesori, Florentin Latu si Valentin Badea i-au grupat pe doua categorii de virsta, 10-14 si 14-16.
Testarea copiilor a durat circa o ora si jumatate si a fost supervizata de presedintele Cornel Sandulescu, presedintele Consiliului Director, Vasile Varga si Alexandru Alexandru, membri ai Consiliului.
"Este o prima actiune a noastra si ma bucura faptul ca au fost parinti si copii care au raspuns initiativei noastre. Incepind din luna august, acestea vor fi mult mai frecvente si se vor derula la stadionul Municipal, pentru a da sansa tuturor celor care vor sa faca fotbal de performanta sa poata participa la selectii" a declarat Cornel Sandulescu.
La rindul sau, Florentin Latu, unul dintre profesorii care va fi cooptat in staff-ul Centrului de copii si juniori, a tinut sa precizeze: "Consider ca ne-am atins scopul. Aceasta a fost mai mult o preselectie de orientare, nu o selectie tinta. Au venit si copii care au o baza de plecare si am remarcat trei din oras si tot atitia din mediul rural".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro