UNPR Brăila a luat atitudine împotriva violenţei asupra femeilor. Recent, cu ocazia "Zilei Internaţionale Împotriva Violenţei Asupra Femeilor", desfăşurată pe 25 noiembrie, organizaţiile de tineret şi de femei ale UNPR Brăila au desfăşurat o acţiune de informare a populaţiei privind anihilarea acestui flagel. Acţiunea s-a desfăşurat prin pieţe şi pe mai multe străzi ale oraşului, prin discuţii cu cetăţenii şi distribuire de pliante informative. "Statisticile arată că, în medie, una din trei femei este bătută, violată sau supusă unui alt abuz în familie. Iar în 50% din cazurile de omor ce au drept victime femei, autorii au fost foştii sau actualii parteneri (...) Potrivit statisticilor, cam 50% dintre femeile din Uniunea Europeană au raportat acte de hărţuire sexuală la locul de muncă. Iar violenţa conjugală are costuri sociale de circa 6 miliarde de dolari anual în SUA. Şi în România multe femei sunt bătute, violate sau abuzate psihic, dar numai 16% dintre ele au curaj să reclame la poliţie", se arată într-un comunicat de presă trimis de UNPR Brăila pe adresa redacţiei "Obiectiv-Vocea Brăilei".
