Doar 3.400 de fermieri au cerut subvenţie de la APIA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doar 3.400 de fermieri au cerut subvenţie de la APIA

Cu doar 4 zile înainte de expirarea termenului de 15 mai, dată până la care cererile de subvenţie pe suprafaţă se primesc fără penalizări, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) - Centrul Judeţean Brăila a anunţat că s-au înscris în sistem doar 3.400 de fermieri locali, suprafaţa vizată de aceste solicitări fiind de puţin peste 11.000 hectare. Asta raportat la faptul că sunt aşteptate, an de an, circa 14.700 de solicitări, vizând peste 330.000 ha. Ce-i drept, există promisiunea unei prelungiri a termenului de depunere, de la 15 mai la 15 iunie, însă, deocamdată, nu a venit o comunicare oficială în acest sens.
"Facem precizarea că în urma solicitărilor adresate Comisiei Europene de mai multe state membre, comisarul european Phil Hogan a propus posibilitatea prelungirii termenului final de depunere a cererilor unice de plată până la data de 15 iunie 2015, fără penalizări. Până la acest moment avem 3.385 de cereri pentru o suprafaţă de 11.038 ha", ne-a declarat directorul executiv al agenţiei brăilene, Daniela Militaru.
Important de punctat este faptul că, zilele trecute, Ministerul Agriculturii a modificat legislaţia în ce priveşte componenţa dosarului ce însoţeşte cererea unică de subvenţie. Iar asta după ce, la nivel naţional, organizaţiile asociative ale producătorilor agricoli au făcut presiuni, ameninţând cu ample mişcări de protest, deranjate fiind de birocraţia excesivă impusă, începând cu acest an, pentru depunerea cererilor unice de subvenţie. Într-un final, negocierile cu Ministerul Agriculturii s-au încheiat, astfel că, de exemplu, pentru terenurile aflate la dispoziţia fermierilor, dar care nu sunt proprietatea acestora, se cere acum doar un tabel centralizator, cuprinzând contractele de arendare, concesiune, asociere în participaţiune, închiriere, comodat, precum şi contractul de concesiune/arendă încheiat cu Agenţia Domeniilor Statului. Ca o paranteză, vechile reglementări obligau arendaşii să depună la dosar în copii toate contractele, inclusiv cele privind schimbul de parcele între fermieri. Revenind, tabelul centralizator este întocmit şi semnat de către fermier, dar trebuie avizat de către primăria pe raza căreia se află terenul, astfel încât să se poată face identificarea fără echivoc a parcelelor agricole utilizate. Aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile cel puţin până la data de 1 decembrie a anului de cerere.
Pentru a simplifica întregul proces şi pentru a evita erorile de identificare a parcelelor agricole, completarea şi depunerea cererii se poate realiza electronic, accesând în mod gratuit aplicaţia de depunere electronică a cererii - IPA Online la adresa http:/lpis.apia.org.ro.
De precizat că în campania SAPS din 2014, la APIA Brăila au fost depuse 14.714 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 344.530,83 ha (numărul cererilor depuse fără penalităţi fiind de 14.420, pentru o suprafaţă de 337.514,4 ha). În campania din 2013 agenţia locală a înregistrat un număr total de 15.098 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 349.446,82 ha.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro