Doar nişte reguli de nerespectat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doar nişte reguli de nerespectat

Din păcate, toate campaniile astea de a semăna neîncredere în rândul populaţiei, cu privire la gravitatea pandemiei de Covid, campanii derulate, iresponsabil, inclusiv de partidele din Opoziţie, şi-au făcut efectul. Şi nu e vorba despre ştirile false şi conspiraţiile răspândite pe reţele de socializare, ci despre contestarea unor cifre oficiale, la nivelul Parlamentului, şi a aruncării în derizoriu a unei realităţi de fapt crunte. Numărul de infectări din România a crescut, ieri, până la un nivel nemaîntâlnit din plină perioadă de urgenţă, în plin vârf al pandemiei. Ceea ce face nu doar ca eforturile din ultimele 3 luni să devină inutile, ci nici viitorul să nu se anunţe prea bun.

România a început să aibă de 2-3 ori mai multe cazuri decât Italia sau Spania – cele mai afectate de Covid în vârful pandemiei. Inclusiv la Brăila, numărul de cazuri continuă să crească îngrijorător de mult, comparativ cu perioada stării de urgenţă. Culmea, Italia şi Spania au ajuns să fie considerate zone verzi din punct de vedere al pericolului de infectare, ţări  în care românii pot călători, dar în ritmul acesta ne transformăm noi în zona roşie, astfel încât o să ajugem să nu mai fim primiţi de nicio altă ţară din Europa. Şi atunci o să dăm vina pe UE, pe Bruxelles, pe Soros, că nu ne vor în Europa, că ne vor răul, că vor să ne închidă şi tot aşa, că la aberaţii de genul nu ne întrece nimeni.

Şi, de fapt, toate astea se întâmplă dintr-un singur motiv: Pentru că o grămadă de oameni nu sunt în stare să respecte nişte simple reguli. Că tu crezi sau nu în această afecţiune, că ţi se pare periculos sau nu coronavirusul, că ştii tu că e o conspiraţie, că n-or fi cele mai bune măsuri, respectă naibii regulile! Poartă masca întotdeauna în spaţii închise, stai acasă dacă eşti bolnav, evită să te vezi şi să te pupi cu toate rudele, evită aglomeraţiile, păstrează spaţiul la terase, păstrează distanţa faţă de ceilalţi.

Dar noi nu ştim şi nu vrem să respectăm regulile! La noi regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. La noi legea nu e lege, e tocmeală. La noi respectul pentru reguli nu există. La noi nu există „oprirea interzisă”, la noi există maşina oprită cu avariile aprinse. „Nu stau mult, şefu’, doar 10 minute”. La fel e şi cu nepurtatul măştii – „cumpăr ceva repede şi gata, nu-mi mai pun masca, oricum n-am”. Să încetăm să ne mai comparăm cu alte ţări, că „la ăia nu s-au mai închis toate, şi uite că n-au mai murit”. Doar că „la ăia” regulile se respectă. Nici nu e nevoie de amenzi, este suficient să se recomande ceva. „Ăia” respectă o regulă, chiar şi dacă e o recomandare. Noi nu ştim nici de frică, nici de bun simţ. De aceea, riscăm să ieşim mai şifonaţi din pandemia asta decât vor ieşi Italia ori Spania. Şi asta doar pentru că nu ştim sau nu vrem să respectăm câteva reguli banale. Atât!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro