Doi atleti braileni vor participa la Campionatele Mondiale de atletism rezervate juniorilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doi atleti braileni vor participa la Campionatele Mondiale de atletism rezervate juniorilor

Campionatele nationale de atletism, derulate in prima jumatate a saptaminii trecute, au reprezentat un criteriu de selectie pentru formarea loturilor nationale care vor participa in aceasta vara la campionatele europene si mondiale.
Evolutiile foarte bune ale atletelor Ana Maria Ionita, de la CSM, care a obtinut doua medalii de argint, la juniori I si tineret, bronz la seniori in proba de 400 m garduri si Ramona Anghelas, sportiva cu dubla legitimare LPS - CSM, care a devenit campioana nationala de junioare la aruncarea sulitei, medaliata cu argint la tineret si bronz la seniori in aceeasi proba, au atras atentia oficialilor federatiei de specialitate. Cele doua sportive vor participa la Campionatele Mondiale de atletism pentru juniori ce vor avea loc in prima jumatate a lunii august, la Beijing.
Joi, 27 iulie, Ana Maria Ionita si Ramona Anghelas, impreuna cu profesorii care le pregatesc, Irina Roata si Nicu Roata, au fost premiate de catre directoarea CSM-ului, Tinca Amza, pentru rezultatele obtinute dupa care au plecat intr-un cantonament la Bucuresti pentru pregatiri in vederea mondialelor.
"Cele doua sportive au avut si ghinion in acest an deoarece, din cauza unor accidentari, nu s-au putut pregati la parametri normali insa printr-o ambitie extraordinara, stringind din dinti, au reusit sa se califice pentru Campionatele Mondiale. Fiind in primul an de junioare I este putin probabil sa se numere printre favoritele probelor la care participa, insa pentru ele este foarte important sa se califice in finala" a declarat, inainte de plecarea spre Bucuresti, profesorul Nicu Roata.
Premiati in festivitatea de joi au mai fost si ceilalti medaliati la nationalele de atletism. Cu acest prilej, Tinca Amza a declarat: "Sint foarte multumita ca doi atleti braileni au prins avionul de mondiale. Daca vor fi in plenitudinea fortelor, acesti copii crescuti de club sint convinsa ca vor face o figura frumoasa. Ana Maria Ionita are deja experienta unei astfel de competitii si asteptam acum o evolutie cel putin la fel de buna ca in 2005".
Sursa citata a precizat insa ca pina vor intra in concurs atletii, exista deja motive de emotii deoarece clubul are reprezentanti intr-o competitie europeana: "Emotiile noastre insa incep chiar din aceasta perioada deoarece trei membri ai sectiei de kaiac canoe, Paul Potgoreanu, Alin Rusen si Ionut Stoian, participa deja la Campionate Europene pentru tineret si juniori. Este o vara fierbinte pentru noi, in care vrem sa obtinem medalii cit mai multe si mai stralucitoare. Iar pe linga sprijinul pe care il acorda clubul sportivilor sai, anul acesta un ajutor substantial a venit din partea Directiei pentru Sport a judetului, prin implicarea directoarei Elisabeta Aron si cred ca aceasta colaborare si-a dovedit deja si isi va dovedi eficacitatea".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro