Un bărbat de 42 de ani, din comuna Ciocile, a fost luat la bătaie de doi adolescenţi, cărora le-a spus să nu se mai joace cu mingea pe stradă. Luni seara, la ora 20.20, poliţiştii de la Viziru au fost sesizaţi despre agresiune de soţia victimei. În baza sesizării, poliţiştii au desfăşurat cercetări şi au stabilit că principalii suspecţi sunt doi minori de 16 ani, unul din municipiul Feteşti, iar celălalt din localitatea Ciocile. Aceştia l-au lovit pe bărbat cu pumnii şi picioarele în zona capului, pe fondul unui conflict spontan, izbucnit din cauza faptului că bărbatul a îndrăznit să le atragă atenţia cu privire la locul în care bat mingea. "Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În funcţie de constatările medico-legale, se vor lua măsurile care se impun", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
