Domnu florar Titi. Titi Stâlcitu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Domnu florar Titi. Titi Stâlcitu

 Iar Cătălin Chivu, ca un mare poliţist şef ce era, prelua imediat nevoile cetăţeanului Titi Sgârcitu şi încerca să le rezolve într-un timp cât mai scurt. De pildă, într-o zi, lui Sgârcitu i s-a pus pata să joace la loto. De fapt, nu să joace, ci să câştige, căci numai fraierii joacă la loto fără să câştige. Or el, Titi Sgârcitu, după cum v-am spus mai sus, era şmecher, bre. Numai că Titi Sgârcitu nu câştiga, oricât de şmecher era el. A fost nevoie de implicarea pe un bilet a d-lui poliţist şef Chivu pentru ca grupul condus de Sgârcitu să câştige acolo un mizilic de vreo 300 de milioane de lei şi o Dacia Logan, în urmă cu 8-9 ani, nu mai ţin mine exact. 

În aceste împrejurări, când obişnuieşti să vorbeşti cu ditamai şeful Poliţiei Brăila ca şi cum ar fi angajatul tău, este de înţeles că Titi Sgârcitu s-a crezut de neatins. Cam la fel ca Gigi Becali, cu amendamentul că Sgârcitu nu a avut şi nici nu va avea vreodată banii lui Becali. Iată însă că viaţa a făcut ca Titi Sgârcitu să ajungă la puşcărie pentru nişte fapte de cămătărie, şantaj, violenţă şi ce naiba or mai fi probat procurorii în instanţă. Sgârcitu are de executat 4 ani şi 8 luni de închisoare, iar cel mai devreme ar putea ieşi de la pârnaie undeva în anul 2015.
Până atunci, Titi Sgârcitu îşi consumă timpul cu activităţile recreative şi folositoare comunităţii. Zilele trecute, Sgârcitu a apărut cu poze în ziarul "Obiectiv" în timp ce contribuia la plantarea de panseluţe pe scuarul verde de pe str. Gării. O îndeletnicire destul de onorabilă, dar destul de gay, dacă ar fi să privim tabloul şi din alt unghi. Adică, să fim serioşi, cine şi-l imagina pe Titi Sgârcitu în urmă cu 8-9 ani, pe vremea când câştiga la Loto 6/49 alături de Chivu, că va ajunge să protejeze cu mânuţele lui un boboc de panseluţă, care abia aşteaptă să prindă rădăcini în pământ?
Din Titi Sgârcitu, fostul interlop al Brăilei, a devenit Titi Stâlcitu. Sisitemul de justiţie pe care el l-a sfidat în dese rânduri, crezând că-i frate cu Sf. Petru sau ceva, l-a stâlcit ca pe un vierme (scuze, n-am găsit alt cuvânt). Nu, nu mă bucur că Titi Sgârcitu a ajuns la puşcărie, aşa cum în mod eronat ar putea înţelege unii din acest text. Şi ştiţi de ce nu mă bucur? Pentru că mi se pare că celula lui Sgârcitu este goală, atâta vreme cât comisarul şef Cătălin Chivu este în libertate. Adică, eu înţeleg prieteniile, dar să fie şi la bine, şi la rău.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro