Dosarul «Mită la BAC». Profesori achitaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosarul «Mită la BAC». Profesori achitaţi

Vinovaţi şi nevinovaţi, în dosarul "Mită la BAC". Ieri, judecătorii Tribunalului Brăila au dat sentinţa în dosarul care a bulversat învăţământul brăilean, asta după ce un inspector şi doi profesori corectori au fost acuzaţi că ar fi luat mită de la un elev. Era vorba despre suma de 2.500 lei, care l-ar fi ajutat pe elevul Iulian Văsii, fost elev la Colegiul Tehnic Panait Istrati, să treacă examenul. Deşi, iniţial, acuzaţiile s-au îndreptat atât împotriva inspectorului de matematică, Manuela Mirela Diaconescu, cât şi a profesorilor corectori, Daniela Haret şi Valentin Florin Damian, prima instanţă a găsit doar un vinovat.
Este vorba despre inspector Diaconescu, care a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii, pentru infracţiunea de complicitate la dare de mită. Ceilalţi doi profesori corectori, Daniela Haret şi Valentin Florin Damian, acuzaţi de procurorii anticorupţie că ar fi luat mită, au fost achitaţi, fiind găsiţi nevinovaţi.

Oricum, inspectoarea de matematică a mai scăpat de unele dintre acuzaţii. Astfel, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice date prin rechizitoriu, din două infracţiuni de complicitate la luare de mită şi o infracţiune de complicitate la dare de mită, în o infracţiune de complicitate la dare de mită. "Condamnă pe inculpata Diaconescu Manuela Mirela la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii complicitate la dare de mită la data de 28.08.2014. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani. (...) Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila sau S.C. Administraţia Pieţelor şi Târgurilor S.A. Brăila, pe o perioadă de 90 de zile. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 91 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi a consecinţelor ce decurg din aceasta", au stabilit judecătorii după cum se arată pe site-ul Tribunalului Brăila.
Pe durata termenului de supraveghere, inspectoarea de matematică are unele obligaţii, pentru a nu risca să ajungă în spatele gratiilor. Ea trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile. Din pedeapsa aplicată, instanţa a dedus durata de reţinere şi arest la domiciliu, începând cu data de 8 octombrie 2014 până la data de 23 ianuarie 2015.

Nevinovaţi

Dacă inspectoarea a primit o pedeapsă cu închisoarea, chiar şi cu suspendare, profesorii corectori au scăpat de acuzaţii. Profesoara Daniela Haret este titulară la Colegiul Naţional "Ana Aslan". Tot la Ana Aslan este titulară şi Manuela Diaconescu, dar era detaşată de câţiva ani pe postul de inspector de matematică. Valentin Damian este profesor de matematică titular la Liceul de Artă. "Achită pe inculpaţii Haret Daniela şi Damian Valentin Florin, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la data de 28.08.2014", este sentinţa instanţei.
Judecătorii au constatat şi încetarea de drept a măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii Manuela Mirela Diaconescu, Daniela Haret şi Valentin FlorinDamian. Judecătorii o obligă pe inspectoarea de matematică la plata a 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 2.600 lei cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală. Cheltuielile judiciare privind pe ceilalţi doi inculpaţi, profesorii Haret şi Damian, rămân în sarcina statului.
Sentinţa primei instanţe poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Dosarul va ajunge astfel la instanţa superioară, respectiv Curtea de Apel Galaţi.

Elevul, 2 ani cu suspendare

În noiembrie 2014, inspectorul de matematică şi profesorii corectori au fost trimişi în judecată, asta după ce, la începutul lui octombrie, au fost reţinuţi pentru fapte de corupţie şi duşi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. Manuela Diaconescu a stat câteva luni în arest la domiciliu, ceilalţi fiind cercetaţi sub control judiciar. Acuzaţiile procurorilor DNA erau extrem de grave.
Profesorii erau suspectaţi că ar fi trucat rezultatele examenului de
bacalaureat, în schimbul unei mite de 2.500 de lei. Ei au fost trimişi în faţa instanţei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Galaţi, în data de 3 noiembrie. Inspectorul de matematică, Mirela Manuela Diaconescu, a fost acuzată de complicitate la luare şi dare de mită, iar profesorii corectori, Daniela Haret şi Valentin Florin Damian, au fost judecaţi pentru luare de mită. Iulian Văsii, elevul care a luat BAC-ul cu ajutorul a 2.500 de lei, şi-a recunoscut fapta în faţa procurorilor. Acesta a primit o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendare. Condamnarea a fost dată de Tribunalul Brăila, elevul judecat pentru dare de mită având obligaţia de a presta muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Viziru.
Procurorii aveau informaţii că, la data de 28 august 2014, inculpaţii Haret Daniela şi Damian Valentin Florin, în calitate de profesori corectori la examenul de bacalaureat, având ajutorul inculpatei Diaconescu Manuela Mirela, inspector şcolar la disciplina matematică, ar fi solicitat şi ar fi primit, de la inculpatul Văsii Iulian, suma de 2.500 lei pe care cei doi ar fi împărţit-o. "Banii au fost ceruţi şi primiţi astfel încât, la teza scrisă susţinută la disciplina matematică, inculpatul Văsii Iulian, candidat la examen, să obţină o notă mai mare decât cea pe care o merita şi implicit, o medie de promovare a examenului de bacalaureat", se arăta în comunicatul DNA.
Profesorii acuzaţi că ar fi luat mită şi inspectorul care a fost intermediar, după cum au stabilit procurorii, au fost reţinuţi pe ordonanţă, pentru 24 de ore, pe data de 8 octombrie. Judecătorii Tribunalului Galaţi au respins însă propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi au dispus măsura arestului la domiciliu pentru inculpata Manuela Mirela Diaconescu, inspector şcolar specializarea matematică, pe o durată de 30 de zile. Abia în ianuarie 2015, inspectoarea de matematică a scăpat de arestul la domiciliu, fiind şi ea cercetată sub control judiciar, la fel ca şi ceilalţi doi profesori.

Megadosar de corupţie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila

În februarie 2015, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi au trimis în judecată alte opt cadre didactice, un jurist şi un elev, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, instigare la abuz, luare de mită şi uz de fals.
Astfel, DNA i-a deferit justiţiei pe Iulian Danielescu, inspector şcolar general al ISJ Brăila (abuz în serviciu), Dragoş - Mircea Dumitru, consilier superior în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale (instigare la abuz în serviciu), Adrian Simion, fost inspector de limba română (abuz în serviciu, luare de mită şi instigare la abuz în serviciu), Veronica Picuş, inspector la disciplina informatică (abuz în serviciu), Constantin Ciprian Mândreanu, consilier juridic al ISJ Brăila (abuz în serviciu), Petrică Plopeanu, profesor de limba română la Liceul Teoretic "Panait Cerna" (abuz în serviciu), Carmen Lăcrămioara Aldea, profesor de limba română la Liceul Pedagogic "D. P. Perpessicius" (abuz în serviciu), Mădălina Ştefania Mocanu, profesor de limba engleză la Liceul de Arte "Haricela Darclee" (abuz în serviciu), Petre Purcărea, profesor pensionar din Constanţa (instigare la abuz în serviciu, complicitate la luare şi dare de mita) şi Andrada Bianca B., elevă la Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" Brăila (uz de fals).
Consilierul Dragoş Dumitru i-ar fi instigat pe Danielescu şi Simion să constituie o comisie, care să o scape de exmatriculare pe o elevă de la "Iorga". Eleva avusese 55 de absenţe pe semestrul II, însă a ieşit basma curată, după ce a folosit adeverinţe medicale false.
Dosarul este pe rolul Tribunalului Brăila, judecata fiind în curs.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro