Dosarul «Mită la Poliţişti». Agenţii rămân sub control judiciar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosarul «Mită la Poliţişti». Agenţii rămân sub control judiciar

Agenţii de la Biroul Rutier şi Ordine Publică acuzaţi că au luat mită, rămân sub control judiciar. Ieri, judecătorii Curţii de Apel (CA) Galaţi au menţinut măsurile preventive dispuse de prima instanţă, respectiv Tribunalul Brăila, în dosarul "Mită la Poliţişti". După cum ne-a informat reprezentantul Biroului Relaţii Publice al CA Galaţi, judecătorii au respins contestaţiile formulate în cauză. Contestatori au fost Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi agentul Gheorghe Manea. "Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi de inculpatul Manea Gheorghe împotriva încheierii din 08.06.2015 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Brăila, pronunţată în dosarul nr. 1199/113/2015. Obligă pe inculpatul Manea Gheorghe la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Suma de 275 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galati. Definitivă", este soluţia dată de instanţă.
Se pare că ceilalţi poliţişti acuzaţi de luare de mită s-au mulţumit cu măsura controlului judiciar şi nu au mai formulat contestaţie la instanţa superioară. Oricum, 11 dintre ei au scăpat de măsura arestului preventiv şi arestului la domiciliu.
După cum v-am mai informat, 22 de agenţi au fost trimişi în judecată, zilele trecute, de procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, poliţiştii rutieri fiind acuzaţi de luare de mită şi abuz în serviciu. Luni, judecătorii Tribunalului Brăila au dispus ca toţi cei 22 de agenţi să rămână sub control judiciar.
Reamintim că, în dimineaţa zilei de 11 mai, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au dat iama la Poliţia Rutieră Brăila, unde au avut loc descinderi în forţă. Au fost efectuate percheziţii domiciliare în 16 locaţii situate pe raza judeţului Brăila, din care 3 la sediul unor unităţi de poliţie, fiind vizate în total 35 de persoane, din care 26 angajaţi MAI. Nu a durat prea mult şi procurorii ÎCCJ, care au coordonat ancheta, au dispus trimiterea în judecată a celor consideraţi suspecţi de luare de mită, fiind vorba în total despre 22 de agenţi de poliţie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro