• recent, magistrații Curții de Apel Galați au admis apelul declarat de inculpatul G. Florin, acuzat de tentativă la omor, iar pedeapsa a fost redusă, de la 4 ani şi 6 luni închisoare, la 3 ani şi 6 luni închisoare • judecătorii instanței superioare au reținut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante judiciare, fiind vorba de o provocare din partea persoanei vătămate • în octombrie anul trecut, condamnatul l-a lovit cu toporul în cap pe un bărbat care refuza să plece de la o petrecere din cartier Lacu Dulce, invitat care a intrat chiar în camera unde familia și copiii încercau să doarmă •
Pedeapsă redusă pentru inculpatul acuzat că l-a lovit cu toporul în cap pe un invitat, la petrecerea organizată, în toamna anului trecut, în cartier Lacu Dulce. Judecătorii Curții de Apel Galați au admis apelul declarat de inculpatul G. Florin, acuzat de tentativă la omor, iar pedeapsa a fost redusă cu un an, fiind reținute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, în sensul că acesta ar fi fost provocat de cel agresat. În octombrie 2024, condamnatul l-a lovit cu toporul în cap pe un bărbat care refuza să plece de la petrecerea organizată în locuință, invitatul intrând chiar în camera unde familia și copiii încercau să doarmă.
În luna iunie, magistrații Tribunalului Brăila l-au condamnat pe inculpatul Florin G. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor. Inculpatul a formulat apel, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galați. Aici inculpatul a avut câștig de cauză. ”Desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea. Admite apelul declarat de inculpatul G. Florin. Desfiinţează în parte sentinţa penală din 03.06.2025 a Tribunalului Brăila şi, în rejudecare: Reduce, de la 4 ani şi 6 luni închisoare, la 3 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului G. Florin pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 Cod penal, raportat la art. 188 C.p.,prin reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 C.pen. (săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu contravin prezentei decizii. Deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 12.10.2024 la zi. Definitivă”, este soluția dispusă la Curtea de Apel Galați, în urmă cu o lună.
Instanța a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă V.I.A, şi acţiunile civile formulate de unităţile spitaliceşti, şi obligă inculpatul G. Florin să plătească părţii civile V.I.A suma de 100.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale; Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Apostol Andrei” Galaţi suma de 21.033,80 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare persoana vătămată; Serviciului Judeţean de Ambulanţă Brăila suma totală de 886,18 lei reprezentând transport sanitar de urgenţă persoana vătămată.
Invitat agresat după petrecere
După cum v-am informat în edițiile anterioare, petrecerea s-a desfășurat într-un imobil din cartierul Lacu Dulce, iar pe fondul consumului de alcool, un bărbat a fost lovit cu toporul în cap. Brăileanul care organizase petrecerea de ziua fiului său a venit și l-a agresat pe petrecărețul care refuza să plece și apoi l-a lovit cu toporul în cap, victima ajungând în stare gravă la spital. Bărbatul lovit cu toporul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila, de unde ulterior a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi - Secţia Neurochirurgie.
Potrivit anchetatorilor, în imobilul din municipiul Brăila, unde s-a produs agresiunea, locuiesc în două corpuri de clădire separate inculpatul G. Florin, în vârstă de 34 de ani, împreună cu concubina sa şi cei trei copii ai acestora, precum şi cu părinţii.
În seara de 11 octombrie 2024, inculpatul a organizat o petrecere cu ocazia zilei de naştere a fiului său, la care au participat mai multe persoane din anturajul familiei, unde s-au consumat băuturi alcoolice, preponderent bere. Peste noapte, membrii familiei s-au retras la somn, dar inculpatul și partea vătămată au rămas să mai bea câte un pahar, dar apoi între inculpatul G. Florin şi Ionuț V. s-a iscat un scandal, mai ales că persoana vătămată a dorit să reintre în locuinţa inculpatului pentru a continua petrecerea. Inculpatul a încuiat uşa locuinţei pentru a determina persoana vătămată să plece acasă, fiind o oră destul de târzie, numai că aceasta a dat buzna în camera în care se culcaseră membrii familiei. G. Florin a auzit țipete și a mers în camera părinţilor săi, unde V. Ionuţ îl brusca pe tatăl său, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnul în zona facială, inclusiv la nivelul nasului. ”Deşi lovise persoana vătămată şi o doborâse pe pardoseală, inculpatul s-a deplasat în holul locuinţei şi a luat un topor, apoi a revenit în camera respectivă şi a lovit-o cu acesta de două ori la nivelul capului, persoana vătămată rămânând căzută pe pardoseală. Inculpatul a aplicat cele două lovituri cu toporul destul de puternic, întrucât au fost însoţite instantaneu de hemoragie, iar persoana vătămată a rămas în stare de inconştienţă”, au arătat surse din cadrul anchetei.
După comiterea faptei, inculpatul a părăsit imobilul, fiind depistat în dimineaţa zilei următoare. Acesta a recunoscut fapta comisă, dar a arătat că partea vătămată refuza să plece și a intrat în camera copiilor.
Oricum, inculpatul nu a scăpat de pedeapsa cu închisoarea, mai ales că fapta comisă a fost una gravă, bărbatul agresat fiind la un pas de moarte.