Dosarul lui Voiculescu, cheia în cazul judecătorului Mustaţă, acuzat de corupţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosarul lui Voiculescu, cheia în cazul judecătorului Mustaţă, acuzat de corupţie

Judecătorul Stan Mustaţă le spunea complicilor săi că urmează să dea o soluţie în dosarul lui Dan Voiculescu, însă Ion Boraciu, prieten al acestuia şi membru al reţelei, i-a sugerat să scape de dosar, "să-i facă vânt", magistratul formulând în acest sens o cerere de abţinere, care a fost însă respinsă de Curtea de Apel Bucureşti.
Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe magistratul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, pe care îl acuză că a cerut şi primit bani pentru soluţionarea favorabilă a mai multor dosare penale.
Anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au înregistrări ambientale în care Stan Mustaţă şi complicii acestuia - Ion Boraciu, cel despre care judecătorul spunea că îi este "prieten vechi", Florian Alexandru, un apropiat al clanului "Cămătarii" şi grefiera Mariana Curea - discută despre dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, pe care magistratul îl judeca.

„Eu i-am plătit lui maşinile... Escrocul..."

"În continuare, Boraciu Ion i-a solicitat detalii inculpatului Mustaţă Stan despre dosarul penal privind pe inculpatul Voiculescu Dan: «...şi de aia m-am... îi faci amânare... cerere, nu?», «Cine-i număru" unu acolo, tu sau... ? », iar judecătorul l-a lămurit că el conducea completul de judecată («Eu. Mă dau...(neinteligibilţ)...». De asemenea, Boraciu Ion şi-a manifestat disponibilitatea de a obţine o soluţie favorabilă în respectiva cauză penală («şi bă, în caz de ceva...», «Că e loc.»), Mustaţă Stan confirmând imediat că a înţeles corect «oferta sa»: «Da, da, da. Da»", se arată în rechizitoriul trimis Curţii de Apel Bucureşti, care va judeca dosarul de corupţie al lui Stan Mustaţă.
Ulterior, după plecarea judecătorului Stan Mustaţă şi a grefierei Mariana Curea, Boraciu i-a spus lui Florian Alexandru că este nemulţumit de obligaţiile pe care le avea faţă de magistrat: "Eu i-am plătit lui maşinile... Eu i-am dat bani împrumut, eu atâta îţi spun ... Da mă ţine de fraier pentru el... gloaba bătrână, vezi că e şi escroc, acuma tu l-ai observat?".

Intenţiona să scape de dosar

Procurorii au mai arătat că Ion Boraciu i-a sugerat judecătorului Mustaţă Stan să "scape" de dosarul penal al lui Dan Voiculescu: "Tu nu poţi să-i faci la dosarul ăla vânt, să nu-l mai ai?", magistratul spunând: "Păi asta-i fac!". Acest aspect a fost comentat şi de grefierul Curea Mariana: "Se abţine şi, dacă i-o admite, a scăpat", au precizat procurorii.
"Motivul determinant al solicitării inculpatului Boraciu Ion se regăseşte în dorinţa de a proteja interesele grupării criminale din care făceau parte, membrii grupului devenind vulnerabili în eventualitatea în care judecătorul ar fi fost obiectul atenţiei publice, prin judecarea unui dosar penal de interes public", au mai scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, ambii în stare de arest preventiv.
În acelaşi dosar vor fi judecaţi şi Ion Boraciu, Florian Alexandru şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro