Dronă periculoasă, pe casa premierul japonez | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dronă periculoasă, pe casa premierul japonez

Astfel, poliţia a descoperit o doză mică de radiaţii, dar într-o cantitate care nu pune în pericol viaţa oamenilor, potrivit mass-media japoneze. Potrivit postului de televiziune NHK, echipa de genişti a izolat drona, de aproximativ 50 de centimetri lungime şi dotată cu ceea ce pare a fi un aparat de fotografiat în miniatură, un dispozitiv de avertizare şi un flacon de plastic pentru apă.
În momentul incidentului, premierul nipon participa la summitul Asia-Africa de la Jakarta (Indonezia). Un oficial nipon a declarat că guvernul ar putea introduce noi reglementări în privinţa dronelor.
Pentru moment nu este clar cine ar fi putut trimite drona şi de ce. Un tribunal nipon a aprobat miercuri repornirea unei centrale nucleare din sud-vestul ţării, respingând îngrijorările asupra securităţii nucleare în contextul accidentului nuclear de la centrala Fukushima, care a fost grav avariată ca urmare a cutremurului urmat de tsunami, din martie 2011. Această decizie este un semn încurajator pentru guvernul condus de Shinzo Abe care vrea să repornească centralele nucleare din ţară pentru a scăpa de importurile de combustibili fosili costisitori.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro