Drone ultrasofisticate în Balta Mică a Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Drone ultrasofisticate în Balta Mică a Brăilei

Parcul Natural "Balta Mică a Brăilei" implementează la ora actuală un proiect de restaurare ecologică a unei porţiuni din vechea baltă a Brăilei, prin metode folosite în premieră europeană. Câteva drone aeriene şi acvatice vor culege date din teritoriu, fără a deranja populaţiile de păsări şi peşti, apoi informaţiile vor fi interpretate de specialişti ai unor universităţi de prestigiu din Norvegia. În baza acestor date, norvegienii vor propune un plan pentru decolmatarea eficientă şi durabilă a sistemului de canale din cadrul ostrovulului Fundu Mare, astfel încât apa să poată circula din nou în regim normal, refăcând lacurile naturale şi regenerând populaţiile de păsări şi peşti.
La ora actuală, din cauza aluviunilor depuse masiv de fluviu, arealul natural al ostrovului Fundu Mare, dar şi al celorlalte zone inundabile care formează Parcul Natural "Balta Mică a Brăilei", este puternic afectat. Fenomenul este cauzat de dezechilibrul provocat în ultimii 50 de ani, după îndiguirea unei porţiuni vaste a fostei bălţi a Brăilei, în scopul formării exploataţiei agricole din actuala Insulă Mare a Brăilei. Astfel, aluviunile transportate în mod natural de Dunăre au acum o suprafaţă mai mică pe care se pot depune, iar ritmul de colmatare al ostroavelor ce formează în prezent Balta Mică a Brăilei - o rămăşită a vechii bălţi brăilene - ar putea provoca, într-un timp relativ scurt dispariţia unor lacuri, fapt ce ar avea un efect catastrofal asupra zecilor de specii de înaripate şi înotătoare care au habitatele aici.
Proiectul intitulat "Restaurarea complexului de ecosisteme acvatice şi terestre din ostrovul Fundu Mare, parte a sitului RAMSAR 1074 «Balta Mică a Brăilei»" presupune o investiţie de 1,7 milioane de euro. Banii vor fi asiguraţi din fonduri extracomunitare puse la dispoziţie de Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.
Parteneri în implementarea proiectului sunt Parcul Natural "Balta Mică a Brăilei", Fundaţia pentru Cercetare Ştiinţifică şi Industrială Norvegia, Universitatea Norvegiană de Ştiinţe şi Tehnologie, Institutul Norvegian pentru Cercetarea Naturii, Universitatea „Dunărea de Jos" Galaţi şi Asociaţia „Institutul Dezvoltării Durabile a Dunării" România.
Aparatura care se va achiziţiona în cadrul proiectului, în valoare de 400 mii de euro, va fi folosită de specialiştii Universităţii "Dunărea de Jos" Galaţi. Aceştia vor manevra de la distanţă dronele speciale care vor culege datele din aer şi din apă. Ulterior, specialiştii norvegieni, care au la activ lucrări similare derulate în zona nordică a Europei, dar şi în ţări din Africa, vor interpreta datele şi vor face un studiu din care să reiasă cum şi unde anume trebuie făcute decolmatările, astfel încât apa să poată forma din nou lacurile care au dat de-a lungul timpului unicitate acestei zone. O parte din banii alocaţi acestui proiect, 500 mii de euro, vor fi folosiţi pentru executarea unor lucrări efective de amenajare şi decolmatare a unei porţiuni din ostrovul Fundu Mare. Astfel, vor fi construite două stăvilare, va fi defrişată vegetaţia forestieră ce a invadat biotopul acvatic şi se vor decolmata conexiunile dintre privaluri şi patru lacuri din cadrul acestui ostrov, care ocupă o suprafaţă 837 hectare luciu de apă, din cele 1.800 ha cât are în total ostrovul Fundu Mare.
"Proiectul acesta este unic în România şi chiar în Europa, atât prin metodele folosite - acele drone manevrate de la distanţă, care vor avea un impact minimal asupra faunei - cât şi prin amploarea şi complexitatea studiului ce va fi elaborat. În baza acelui studiu se va amenaja o porţiune din ostrovul Fundu Mare, care va fi ţinută câţiva ani sub observaţie, pentru a se vedea eficienţa lucrărilor. Ulterior, aceste metode ar putea fi aplicate la scară largă, atât asupra Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, cât şi asupra Deltei Dunării şi a altor zone din bazinul dunărean care au nevoie de reabilitare hidrologică. Un alt lucru care ar trebui remarcat este faptul că am reuşit să aducem la Brăila aceste instituţii de mare prestigiu din Norvegia, care au o mare experienţă în domeniu şi care, la final, le vor pune la dispoziţie specialiştilor români, metodele de interpretare a datelor culese din teritoriu", ne-a declarat Radu Moisei, directorul Parcului Natural "Balta Mică a Brăilei".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro