După 25 de ani, Brăila va avea, din nou, un Muzeu de Etnografie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

După 25 de ani, Brăila va avea, din nou, un Muzeu de Etnografie

Veste bună pentru iubitorii de artă! Muzeul Brăilei va avea din nou o Secţie de Etnografie. Cel puţin asta pare să fie decizia autorităţilor în ceea ce priveşte soarta clădirii în care a funcţionat Casa de Cultură a municipiului. Dacă totul va decurge conform planului, inaugurarea noii secţii de etnografie este programată în această vară, când brăilenii vor putea admira o impresionantă colecţie de peste 3.000 de piese de artă adunate din întreg judeţul Brăila.
Clădirea, situată pe str. Polonă nr. 14, a fost reabilitată de Consiliul Judeţean Brăila în toamna anului 2013, cu 2,5 milioane de lei şi, în tot acest timp, a fost "păstrată" sub cheie, fără ca nimeni să-i găsească o destinaţie. După mai multe propuneri eşuate, printre care s-a regăsit şi cea a Muzeului de Etnografie, idei cu care şeful suspendat al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, nu a rezonat, imobilul a fost redat tot în domeniul culturii. Potrivit conducerii interimare a CJ Brăila, decizia va face obiectul unui proiect de hotărâre care va fi supus la vot, luna viitoare, în cadrul unei şedinţe de consiliu. "Clădirea de pe strada Polonă, nr.14 este una dintre clădirile monumentale ale Brăilei. Ea a fost reabilitată şi este acum un monument de arhitectură în toată regula. Am hotărât să o atribuim Muzeului Brăilei pentru a aşeza acolo Muzeul de Etnografie. Brăila are o colecţie formidabilă de material etnografic, în mod cert, cel mai important Muzeu etnografic din Sud-Estul României", a declarat preşedintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu.

Secţia de Etnografie, închisă de 25 de ani

Pentru conducerea Muzeului Brăilei "Carol I" asta nu este decât o veste bună, pe care spune că o aştepta de mai bine de 25 de ani. Acum că promisiunea autorităţilor s-a îndeplinit, se gândeşte cum o să arate noua expoziţie etnografică. "Cu siguranţă este o veste bună. Dacă o vom primi în februarie ne vom da silinţa, ca în cel mai scurt timp să organizăm o expoziţie de bază undeva la sfârşitul lunii mai. Spun acest lucru pentru că Secţia de Etnografie a Muzeului Brăilei «Carol I» are o istorie care începe în 1972-1973 cu profesorul, de frumoasă amintire pentru noi, Liviu Mihăilescu, care a reuşit să adune pentru muzeu o fabuloasă colecţie. O colecţie, care numără peste 3.000 de piese din tot ceea ce înseamnă arealul judeţului Brăila şi din tot ceea ce înseamnă domeniul Etnografie-artă populară, plecând, întâi de toate, de la ocupaţiile din judeţul Brăila, agricultură, păstorit, pescuit etc. ", a subliniat directorul Muzeului Brăilei, "Carol I", Ionel Cândea.
Fosta secţie de Etnografie a Muzeului "Carol I" a fost închisă de autorităţi în 1990, din cauza "microclimatului nefavorabil" din sediul aflat în Grădina Publică. Încă de atunci, o parte din colecţia muzeului zace nevalorificată într-un depozit, în timp ce câteva piese de referinţă sunt expuse la Facultatea "Dunărea de Jos" din Galaţi. "În 1984-1985 autorităţile judeţene de partid şi de stat au deschis secţia de Etnografie în spaţiul în care funcţionează acum Restaurantul «Privighetoarea». S-a degradat totul, dat fiind, pe de o parte microclimatul nefavorabil de acolo, iar pe de altă parte, a lipsei de autoritate de după 1990. Şi atunci, expoziţia a fost strânsă. Clădirea a intrat într-un proces de restaurare, după care a căpătat o altă destinaţie, iar Muzeului Brăilei i s-a promis la vremea respectivă, şi o spun cu toată responsabilitatea, o altă clădire în schimb. Era şi firesc să fie aşa", a conchis directorul Cândea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro