Spre deosebire de alţii, care s-au grăbit să-l ia peste picior pe brăileanul Dori Iorga, în momentul în care a anunţat că vrea să devină preşedintele României, eu chiar am crezut în dumnealui. De la bun început m-a convins cu vorbele sincere ale dânsului, cu modul onest de a dialoga cu noi, oamenii simpli din popor. Am simţit că e de-al meu, cum se zice, că mă reprezintă, că merită votul meu pentru a ajunge la Cotroceni, acolo unde probabil că nici în vizită nu apucase să meargă. Abia aşteptam ziua de 22 noiembrie, să merg să pun ştampila pe independentul Doru Iorga. Îmi cumpărasem blugi noi, de la reduceri, îmi făcusem rost de geacă de piele cu petice, de la un văr de-al meu, îmi luasem şi apă de colonie de la ştoc - pentru a onora aşa cum se cuvine duminica primului tur de scrutin. Mai mult decât atât, după şase săptămâni de parlamentări, reuşisem să-mi convig sora, cumnata şi doi prieteni de la grădiniţă să voteze cu Doru Iorga. Deci domnul Iorga avea cinci voturi asigurate clar, lucru cu care nu ştiu câţi dintre candidaţi se pot lăuda la această oră.
Din păcate, totul s-a dus dracului, inclusiv şansa ca Brăila să dea un preşedinte acestui neam greu încercat. Şi dacă stăm să ne gândim că d-lui Iorga i-au lipsit doar 199.800 de semnături din totalul de 200.000, ne dăm seama cât de aproape a fost Brăila să devină capitala României.
După Nati Meir, Băsescu a scăpat de un alt adversar redutabil: Doru Iorga din Brăila
Nici putere să mă mai duc la veceu nu mai am, astfel că de vreo 24 de ore îmi fac nevoile pe mine. Nu-mi pasă, deci sunt un nesimţit!
