După Rusia, și Ungaria iese dintr-o organizație anticorupție | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

După Rusia, și Ungaria iese dintr-o organizație anticorupție

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a dat dispozitie ministrului de externe Peter Szijjarto să demareze imediat procedurile de ieșire din programul Open Government Partnership (OGP), menit să asigure mai multă transparență, transmite corespondentul Digi24 la Budapesta, Balazs Barabas.

 

Ungaria este membră din 2012 a OGP, programul international care are ca scop asigurarea unei guvernari deschise si transparente, a încurajării participarii societății la guvernare, precum și a schimbului de bune practici între statele participante. Pe scurt: o inițiativă anticorupție.

În „Monitorul oficial” al Ungariei din 6 decembrie este publicată o hotărâre de guvern prin care prim-ministrul dă dispozitie ministrului de externe să trimita imediat o notificare de intenție de ieșire a Ungariei din OGP.

În legatură cu această decizie, MAE de la Budapesta a dat următorul comunicat: „În locul dezbaterii exemplelor de best practice, OGP dă lecții anumitor țări, nu poartă dialog, denaturează fapte și întocmește rapoarte părtinitoare”.

Anterior, OGP publicase un raport în care atrăgea atenția că în Ungaria mecanismele de control și verificare au fost demontate într-o măsură îngrijorătoare, a scăzut transparența, iar libertatea presei este în pericol.

Guvernul ungar critică OGP pentru că ia în considerare doar informațiile ONG-urilor din Ungaria si ignoră argumentele Guvernului.

Înaintea Ungariei, Rusia a fost singura țară care a părăsit voluntar OGP.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro