Mihaela Marcu, directorul adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, a fost desemnată ieri pe funcţia de prefect al judeţului Brăila. Decizia a venit după lungi discuţii şi negocieri purtate la Bucureşti între liderii USL Brăila şi cei la nivel naţional - Victor Ponta şi Crin Antonescu. Propunerea unui candidat a revenit conducerii Partidului Conservator Brăila, după primirea sprijinului liberalilor şi acordul filialei brăilene a PSD-ului în acest sens. "Este clar acum, va fi doamna Mihaela Marcu... O susţinem cu toţii, toate cele trei partide din USL. Am ales nu politic, nu gândindu-ne la partide sau alte calcule ce ţin de strategii politice, ci ne-am gândit că pe acest mandat de 6 luni în care guvernarea îşi propune să facă lucruri pentru a restabiliza un pic situaţia din ţară, ăsta e principiul pe care trebuie să îl aplicăm peste tot", a declarat Cătălin Boboc, preşedintele PNL Brăila. Totodată, liberalul ne-a confirmat şi menţinerea în funcţia de subprefect a Veronicăi Macri. "Am ales să promovăm şi să susţinem împreună un om care ştie ce are de făcut, care are experienţă, care nu se duce acolo să înveţe, ci pur şi simplu în prima zi de activitate va şti să preia lucrurile din mers. Eu cred că e foarte important acest aspect", a mai adăugat Boboc în legătură cu noul prefect al Brăilei.
