Echipa lui Hagi a câştigat meritat pe Municipalul brăilean | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Echipa lui Hagi a câştigat meritat pe Municipalul brăilean

Viitorul Constanţa a început bine partida şi în minutul 4 ar fi putut deschide scorul dacă Bucuroiu nu ar fi avut o intervenţie foarte bună la mingea şutată de Chiţu. Au urmat o centrare a lui Dică şi o reluare, cu capul, a lui Rusu, dar mingea a ocolit poarta brăileană.
Prima ocazie a gazdelor a venit abia în minutul 20. În acel moment brăilenii au beneficiat de o lovitură liberă la 25 de metri distanţă de poarta adversă, Necoară a centrat perfect pe colţul lung şi Bosoi a greşit, cu puţin, ţinta.
Până la pauză Viitorul Constanţa a mai irosit două mari ocazii de a deschide scorul, de fapt la ambele portarul brăilean a avut intervenţii foarte bune. Bucuroiu l-a blocat pe Rusu în minutul 38 şi tot el a avut un reflex salvator la şutul lui Chiţu (min. 33).

CF Brăila a avut un singur şut pe spaţiul porţii

La şapte minute de la reluare, Dică i-a încercat vigilenţa portarului brăilean, însă acesta a fost la post, numai că un minut mai târziu, Bucuroiu nu a mai avut o replică la fel de bună, la şutul din 6 metri, al lui Iancu, după o centrare a lui Chiţu şI Viitorul conducea cu 1-0.
În minutul 65, brăilenii au şutat singura dată în acest meci pe spaţiul porţii, însă a fost doar o pasă a lui Voicu la portarul constănţean.
A urmat o perioadă foarte bună a elevilor lui Vioară, în care aceştia au obţinut patru cornere consecutive, la al treilea Bosoi fiind din nou la un pas de gol.
Soarta partidei a fost stabilit în minutul 74, Dică a dat o pasă ideală cu călcâiul, mingea a ajuns la Chiţu, care l-a driblat şi pe portarul brăilean şi a trimis mingea în poarta goală.
Gazdele au avut posesia mingii în ultimul sfert de oră, dar nu au reuşit nici măcar golul de onoare.
Fără discuţie, Viitorul Constanţa a meritat să câştige la Brăila, dar ceea ce mai trebuie menţionat este maniera de arbitraj a centralului Augustus Constantin şi a asistentului Mihai Artene care, fără să fie nevoie, le-a acordat mai multe bonusuri constănţenilor, din fericire pentru gazde gafele acestora nu au avut efect pe tabela de marcaj.
La finalul partidei, la fel ca şi la sosirea la Stadionul Municipal, Gică Hagi s-a fotografiat cu spectatorii brăileni şi a dat mai multe autografe.

CF Brăila: Bucuroiu - Bosoi, Ivan, Călin, Vlaicu - Voicu, Pânzaru (min. 38: Prodan), Otvoş, Necoară (min. 77: Moise) - G. Ion, Henry (min. 52: S. Nicoliţă).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro