ECONOMIC: FMI: Criza din Ucraina afectează deja economia Rusiei şi s-ar putea extinde la nivel global | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: FMI: Criza din Ucraina afectează deja economia Rusiei şi s-ar putea extinde la nivel global

Criza din Ucraina afectează deja economia Rusiei şi s-ar putea extinde la nivelul economiei globale, mai ales în cazul unei perturbări a tranzitului de hidrocarburi, a avertizat, marţi, Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Criza politică din Ucraina şi confruntarea dintre Rusia şi Occident au împins deja Ucraina în recesiune şi au cauzat ieşiri masive de capital din Rusia, de teama impunerii de sancţiuni după decizia Moscovei de a anexa regiunea ucraineană Crimeea.

Fondul a înrăutăţit estimarea de creştere economică a Rusiei pentru acest an de la 1,9% la 1,3%, dar a avertizat că impactul ar putea fi şi mai puternic şi s-ar putea extinde în afara spaţiului fost sovietic.

"Ar putea fi înregistrat un impact mai puternic în alte ţări decât cele învecinate Rusiei, dacă tulburările ar cauza un nou val de aversiune faţă de risc pe pieţele financiare sau în cazul unei perturbări a comerţului şi tranzacţiilor financiare din cauza intensificării sancţiunilor şi contramăsurilor Rusiei", a notat Fondul.

Economia globală ar putea fi afectată semnificativ în cazul peturbării producţiei şi transportului de gaze naturale şi petrol, iar într-o măsură mai redusă a producţiei de porumb şi grâu, a avertizat instituţia internaţională, în contextul publicării, marţi, a raportului World Economic Outlook.

Până în prezent, sancţiunile împotriva Rusiei au vizat mai mulţi oficiali şi politicieni de rang înalt, precum şi banca Rossia.

Amplificarea începând de duminică a tensiunilor în estul Ucrainei a reaprins temerile legate de o nouă intervenţie a Rusiei, precum în cazul Crimeei, situaţie care ar putea determina aplicarea de noi sancţiuni, mai dure, de către Occident.

Noile măsuri ar putea izola sectoare întregi ale economiei Rusiei, cel mai mare producător de petrol din lume şi un important furnizor de gaze naturale pentru Europa.

Rusia aşi Ucraina sunt şi doi dintre cei mai importanţi producători de cereale la nivel global.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro