ECONOMIC: Ministrul francez al Finanţelor: Perechea euro/dolar ar trebui să se stabilizeze la nivelul actual | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Ministrul francez al Finanţelor: Perechea euro/dolar ar trebui să se stabilizeze la nivelul actual

Cotaţiile euro, monedă care în ultimele luni s-a depreciat puternic faţă de dolar în urma măsurilor implementate de BCE, ar trebui să se stabilizeze la nivelurile actuale, o accentuare a scăderii însemnând intrarea într-o "zonă periculoasă", potrivit ministrului francez al Finanţelor, Michel Sapin.

"Obiectivul actual este stabilizarea (euro). Dacă Europa ar vrea sau ar da impresia că doreşte ca euro să continue să se deprecieze, atunci am intra într-o zonă periculoasă", a spus Sapin în timpul unor întâlniri ale oficialilor din zona euro cu reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, transmite Wall Street Journal.

Ministrul francez a subliniat că stabilizarea cotaţiilor euro la nivelul actual ar fi benefică pentru susţinerea creşterii economice din Europa.

Afirmaţiile lui Sapin sunt notabile, în special prin prisma faptului că Franţa a fost în ultimii ani unul dintre cei mai vocali susţinători ai deprecierii euro, care acţionează în favoarea exporturilor europene.

Moneda unică europeană a încheiat şedinţa de vineri la 1,08 unităţi faţă de dolarul american, mult sub cotaţia de 1,4 unităţi înregistrată în aceeaşi perioadă din 2014. Declinul euro a început la finele anului trecut şi a continuat în prima parte din acest an şi a fost cauzat în principal de programele de relaxare monetară demarate de Banca Centrală Europeană pentru susţinerea economiei din zona euro şi creşterea inflaţiei.

În ultimele două săptămâni, euro s-a stabilizat în jurul a 1,05-1,10 unităţi faţă de dolar, după ce la începutul anului a scăzut la niveluri record.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro