ECONOMIC: Schimbări în conducerea Hidroelectrica | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Schimbări în conducerea Hidroelectrica

Hidroelectrica a numit noi şefi de serviciu în contabilitate şi audit, aducând în companie un fost manager de la Brau Union, Petrom şi KPMG şi un fost director financiar de la Ager Leasing IFN.

După numirea unui nou director al Direcţiei Financiare şi a Managerului Departamentului Financiar, postul de şef Serviciu Contabilitate din cadrul Departamentului de Contabilitate, Control şi Planificare este ocupat începând de miercuri, 2 aprilie, de către Roxana Laura Panaitescu.

Panaitescu are o experienta de peste 15 ani în domeniul financiar-contabil, ocupând în perioada 2001-2006 funcţia de manager raportări IFRS la Brau Union România, pentru ca în intervalul 2006-2008 să deţină poziţia de manager financiar al Accenture Service.

În perioada 2008-2009, ea a ocupat poziţia de manager al Departamentului Consolidare şi Raportare Financiara din cadrul Petrom, pentru ca începand cu 2010 şi până la 1 aprilie să fie senior manager în cadrul Departamentului de Taxe la KPMG Romania.

Pentru postul de şef Serviciu Audit Public Intern a fost selectat Petronel Chiriac, cu o experienţă de peste 15 ani, ocupând poziţii de top în conducerea unor multinaţionale cu profil divers de activitate.

În perioada 1999-2005, Chiriac a deţinut funcţiile de manager Departament Cost Control şi Audit Intern la Romanel International Group, precum şi cea de membru în Consiliul de Administraţie la subsidiara Forestar Neamţ.

În 2005, el a fost numit manager financiar la Paxar Romania (multinaţională listată NYSE), iar în perioada 2006-2013 a ocupat poziţia de director financiar contabil la compania Ager Leasing IFN unde a coordonat 4 direcţii: Credite, Contabilitate, Control Financiar, Direcţia Trezorerie.

Chiriac a absolvit Facultatea de Finanţe Bănci şi Contabilitate din cadrul ASE, deţine un master în control şi contabilitate, un MBA în cadrul Universităţii de Economie şi Business din Atena, este doctor în managementul riscurilor şi absolvent al Facultăţii de Drept. El este calificat ca expert contabil, auditor financiar şi consultant fiscal.

În urmă cu câteva zile, administratorul judiciar al Hidroelectrica a numit un nou director financiar, Gabriela Mihăilescu, fost director executiv adjunct al OTP Bank, înlocuindu-l în funcţie pe Lucian Aurel Cocoş, trecut pe postul de manager al departamentului contabilitate, control şi planificare.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica a anunţat la finele lunii martie că vrea să înlocuiască 80% din managementul companiei de stat în următoarele două luni.

Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă în în luna februarie, după ce a trecut printr-o astfel de procedură în perioada iunie 2010-iunie 2013.

Compania este deţinută de stat în proporţie de 80,05% şi de Fondul Proprietatea (19,95%).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro