Cu această ocazie vor concerta mezzosoprana Carmen Topciu, soprana Luiza Fatyol şi tenorul Cristian Mogoşan, acompaniaţi de maestrul Ioana Maxim. "Festivitatea inaugurală va fi urmată de tragerea la sorţi a ordinii de participare în concurs şi de Concertul inaugural, care începe cu duetul soprană-tenor din opera «Gemma di Vergy» de Donizetti, operă rareori cântată, în care interpreţii Luiza Fatyol şi Cristian Mogoşan, au strălucit recent în Salonul de Muzică al Castelului Peleş de la Sinaia. Mezzosoprana Carmen Topciu, născută la Brăila şi laureată a Premiului I al ediţiei 2007 a Concursului Darclée, acompaniată la pian de Ioana Maxim, va oferi apoi un recital cuprinzând arii din «Iphigénie en Aulide» de Gluck, «La Clemenza di Tito» de Mozart, «I Capuleti ed i Montechhi de Bellini», «Werther» de Massenet, «La Gioconda» de Ponchielli şi «L'Italiana in Algeri» de Rossini", se precizează într-un comunicat de presă al Fundaţiei "Darclee".
La concurs participă 187 de concurenţi - un număr record - din 27 de ţări de pe cinci continente. Alături de public, juriu şi concurenţi vor fi prezente autorităţile locale şi Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Următorul eveniment cu public va avea loc pe 31 iulie. Medicul foniatru Stephan Poen, dr. în muzicologie, va susţine de la ora 18.30, conferinţa "Darclée în istoria muzicii de operă", când vor fi prezentate videoproiecţii cu arii din repertoriul Haricleei Darclée interpretate de Mariana Nicolesco, iar autorul olandez René Seghers va vorbi publicului în premieră mondială despre volumul său Hariclea Darclée: "Vissi d'arte, Vissi d'amore", în curs de publicare.
Duminică, 1 august, de la ora 18.00, vor fi celebraţi Schumann şi Chopin la 200 de ani de la naştere şi Darclée, la 150. Participă formaţia camerală germană Münchner Klaviertrio compusă din Donald Sulzer, Michael Arlt şi Gerhard Zank. Pianistul Matei Varga va interpreta cu această ocazie integrala celor 24 de Preludii op. 28, de Chopin.
Pe 3 şi 4 august, de la ora 17.00, se vor desfăşura etapele cu public ale concursului, la Teatrul "Maria Filotti", iar pe 6 august are loc reprezentaţia cu "Don Pasquale" de Donizetti.
Sâmbătă, 7 august, pe Esplanadă, de la ora 21.00, va avea loc marea Celebrare Darclée, când vor fi prezentate pagini din capodoperele interpretate cândva de Darclée. Vor participa laureaţi ai concursului, Corul Filarmonicii "George Enescu" dirijat de Iosif Ion Prunner şi Orchestra Festivalului Darclée.
Duminică, 8 august, de la ora 18.30, este planificată Gala Laureanţilor acestei ediţii, acompaniaţi de Orchestra Festivalului Darclée, dirijată de Marco Balderi. Pentru a onora aceste evenimente, Banca Naţională a României emite o Monedă Darclée ce va fi prezentată pentru prima oară în cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto de la Brăila.
