Mergi la conţinutul principal

Ediția a 68-a a TID 2025 s-a încheiat la Brăila

• 54 de “maratoniști” ai Dunării au ajuns în orașul nostru, 27 fiind integraliști • brăileanul Sorin Preda a participat, ca de obicei, pe partea românească a turneului

 

Tour International Danubien (TID), cel mai lung turneu anual internațional de caiac, canoe și canotaj din lume, organizat pe Dunăre, în lungime de aproximativ 2.516 km, de regulă se încheia la Sfântu Gheorghe. Cel mai lung turneu din lume este o modalitate de a promova prietenia între participanți, dar și între participanți și cetățenii locurilor vizitate pe parcurs.

Ediția a 68-a a Turneului Internațional al Dunării a început pe 26 iunie, la Ingolstadt iar “maratoniștii” Dunării au încheiat turneul din acest an la Brăila, vineri, 5 septembrie.

“Toți iubitorii ambarcaţiunilor cu vâsle au plecat din Germania, de la Ingolstadt, a fost însă și un bulgar care a luat startul mult mai devreme, la Donaueschingen, un oraș în districtul Schwarzwald-Baar din partea de sud-vest a landului Baden-Württemberg, Germania. În acest oraș se unesc două cursuri de apă, Brigach și Breg, care dau naștere Dunării”, ne-a precizat Sorin Petrean, membru fondator al Asociației “TID România” și organizator al acestei curse pe partea românească.

Anul acesta, la TID au fost iubitori ai kaiacului și ai canoei din 8 țări: Germania, Austria, Olanda, Portugalia, Elveția, Serbia, Bulgaria și România. Iar printre participanții pe partea românească s-a regăsit, ca de obicei, brăileanul Sorin Preda pe un kaiac de construcție proprie.

“Particip cu o mare plăcere la TID. Este o atmosferă frumoasă pentru că nu contează cine ajunge primul, ci doar să ajungi la destinație de fiecare dată. În general totul a fost bine din punctul meu de vedere. Vremea nu a fost prietenoasă în ultima zi cu iubitorii ambarcațiunilor cu vâsle, dar m-am adaptat condițiilor și am ajuns la final”, ne-a declarat Sorin Preda.

La Brăila, vinerea trecută, au ajuns 54 de participanți, 27 dintre aceștia fiind integraliști.

“Teoretic aceasta ar fi trebuit să fie ediția a 70-a dar au fost doi ani de pandemie de Covid când TID nu s-a organizat, așa că oficial, a fost ediția a 68-a. De asemenea în 2024 și 2025 traseul s-a încheiat la Brăila din cauza războiului din Ucraina, România având în jur de 100 de km graniță cu aceasta. Anul acesta la Brăila au ajuns 54 de concurenți, 27 dintre aceștia fiind integraliști. A participat și un austriac de 83 de ani. Inițial s-au înscris 14 români, pe apă efectiv au fost doar 7. Îi felicităm pe toți pentru acest turneu și mai ales pe cei care au parcurs toată Dunărea, de la Ingolstadt până la Brăila.

Mulțumiri speciale Primăriei Brăila și reprezentanților pentru susținere”, ne-a declarat Sorin Petrean.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro