Ei vor reprezenta Brăila la Olimpiada Naţională de Limbă Germană | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ei vor reprezenta Brăila la Olimpiada Naţională de Limbă Germană

• lotul brăilean este format din cinci elevi, trei de la “Bălcescu” şi doi de la “Murgoci”

 

Cinci elevi s-au calificat la etapa pe ţară a Olimpiadei de Limba Germană Modernă, competiţie care urmăreşte stimularea competenţelor de comunicare în limba germană, a competenţelor sociale şi civice şi a inteligenţei lingvistice şi a creativităţii elevilor.

Lotul olimpic este format din trei elevi de la “Bălcescu” şi doi de la “Murgoci”, aceştia reuşind să obţină cele mai mari punctaje la etapa judeţeană desfăşurată pe 18 martie la Colegiul “N. Bălcescu”.

Aşadar, calificaţii la faza naţională sunt:

Andreas Carol Urse, clasa a IX-a, “Murgoci”, prof. Tatiana Badea. Andreas se califică pentru prima oară la naţionala de germană, după ce anul trecut a obţinut locul doi la judeţeană. Anul acesta el a participat şi la judeţenele de chimie şi biologie, unde a obţinut un loc III, respectiv o menţiune. De asemenea, în clasa a VII-a el a participat şi la naţionala de lingvistică. “Îmi doresc să îmi depăşesc limitele şi să obţin un loc cât mai bun”.

Andreea Ştefania Ion, clasa a X-a, “Bălcescu”, prof. Carmen Pîrlog. Andreea va participa pentru a doua oară la etapa naţională. Ea a concurat şi la biologie, unde a obţinut locul II pe judeţ. “Îmi place foarte mult limba germană, mai ales gramatica, reţin foarte uşor şi o studiez din plăcere. Vreau să mă întorc acasă măcar cu un loc III la una dintre probe”. Tânăra s-a decis ca după terminarea liceului să urmeze Medicina.

Elena Luiza Duţu, clasa a XI-a, “Murgoci”, prof. Tatiana Badea. Este prima naţională de germană pentru Elena. “Îmi place germana pentru că se aseamănă foarte mult cu engleza şi mi-a fost foarte uşor s-o învăţ. Îmi place duritatea, precizia şi felul în care sună limba: nordic şi hotărât”. Încă din clasa a IV-a ea şi-a dorit să urmeze o facultate de Limbi Străine, iar după ce va termina liceul va merge la Traducere şi Interpretare, specializarea engleză-germană.

Miruna Bercariu, clasa a XI-a, “Bălcescu”, prof. Carmen Pîrlog. Miruna se află la a cincea olimpiadă naţională, bifând până acum două participări la română (un premiu II), una la lingvistică şi una la istorie, la care se adaugă calificarea de anul acesta la germană. De asemenea, recent, tânăra a câştigat premiul II la semifinala Concursului de “Public Speaking”. La facultate vrea să urmeze Dreptul.

Ştefan Popa, clasa a XI-a, “Bălcescu”, prof. Carmen Pîrlog. Ştefan se califică pentru a treia oară la această competiţie. El are în palmares un premiu I la individual şi un premiu III pe echipe în clasa a IX-a şi un premiu II la individual în clasa a X-a. Pentru el, limba germană reprezintă “un instrument de comunicare interculturală”. La Facultate va merge pe specializarea Automatică, iar apoi vrea să îşi construiască o carieră în Germania.

Etapa naţională se va desfăşura la Piatra Neamţ, în perioada 20-26 aprilie.

Mult succes tuturor!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro