Eleve cu copii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Mame minore sprijinite să termine școala

Eleve cu copii

• la nivelul județului Brăila 12 eleve minore, care au devenit mame, au ales să rămână în școală acordarea de burse speciale, consiliere, flexibilitate în program și resurse educaționale suplimentare sunt doar câteva din modalitățile concrete prin care Inspectoratul Școlar Județean și școlile le ajută să își urmează visul școlar poveștile de succes ale tinerelor care au reușit să îmbine maternitatea cu studiile demonstrează puterea sprijinului educațional și importanța implicării active a școlii și a comunității

 
România ocupă unul din locurile fruntașe în Uniunea Europenă la capitolul mame minore. Tinerele din România care aduc pe lume un copil la o vârstă fragedă, sub 18 ani sau chiar sub 15 ani, ajung să abandoneze școala și să fie astfel condamnate la o viață în sărăcie. Statul încearcă să le convingă să se întoarcă în bănci și să finalizeze studiile, prin bursa destinată lor și anume bursa pentru mame minore, în valoare de 700 de lei lunar. Potrivit datelor Ministerului Educației, în noiembrie 2023, erau alocate 741 de burse pentru mame minore.

Maternitatea în adolescență reprezintă o provocare uriașă, dar există exemple pozitive de tinere mame care reușesc să-și continue educația cu ajutorul sprijinului oferit de familii, profesori și burse special dedicate. Aceste tinere demonstrează că, deși dificil, este posibil să îmbine viața de elevă cu responsabilitățile de mamă, având la dispoziție resursele și sprijinul necesar pentru a-și construi un viitor mai bun.

 

Bursele – un sprijin esențial pentru continuarea educației

Bursele destinate tinerelor mame au un impact major în prevenirea abandonului școlar, oferindu-le acestora posibilitatea de a se concentra pe educație, fără a fi copleșite de griji financiare. Programele de burse sunt de obicei implementate de autorități locale, iar fondurile pot acoperi o gamă largă de cheltuieli: rechizite, transport, haine pentru copil și chiar acces la servicii de îngrijire pentru copil, dacă este cazul.

La nivelul județului Brăila, ”este alocat un număr de 12 burse pentru mame minore, fiind vorba despre eleve care urmează atât cursuri de nivel gimnazial, liceeal cât și profesional. Bursa pentru mame minore a fost introdusă în anul școlar 2023-2024 prin noua lege a Educației și este în valoare de 700 de lei/lună. Se acordă pentru susținerea participării la educație, a prevenirii abandonului și nereușitei școlare”, se arată în comunicatul remis de Inspectoratul Școlar Județean Brăila.

 

Rolul burselor în prevenirea abandonului școlar

În colaborare cu autoritățile locale, inspectoratele școlare se asigură că fondurile ajung la elevele care au cea mai mare nevoie, acoperind costuri de bază, precum transportul, rechizitele sau chiar îngrijirea copiilor. ”Implicarea Inspectoratului Școlar Județean în sprijinirea tinerelor mame este esențială pentru prevenirea abandonului școlar și asigurarea unui mediu educațional incluziv. De la alocarea de burse, oferirea de consiliere și sprijin emoțional, până la programe de reintegrare și monitorizare, inspectoratele joacă un rol central în asigurarea unei tranziții ușoare pentru tinerele mame care vor să își continue studiile”, explică Mihaela Cici Bolovan, inspector școlar general.

Conducerile unităților școlare unde învață astfel de eleve care au devenit mame apreciază, de asemenea, rolul ajutorului financiar oferit de stat.

„Avem eleve care au devenit mame și, din păcate, multe dintre ele s-au confruntat cu riscul de a renunța la școală. Bursele nu le-au ajutat doar financiar, ci le-au dat și un impuls moral. Am văzut o schimbare pozitivă imediată în atitudinea lor după ce au primit acest sprijin,” afirmă prof. Camelia Istrate, directorul Colegiului Economic”Ion Ghica”Brăila.

„Am lucrat cu câteva eleve care au devenit mame și toate au avut nevoie de sprijin suplimentar. Bursele le-au oferit un ajutor concret, dar le-au și motivat să rămână în școală. Este important ca aceste tinere să știe că nu sunt abandonate și că au sprijin din partea școlii și a societății,” spune  prof. Mirela Cazacu, directorul Liceului Tehnologic ”Nicolae Oncescu ”Ianca.

Pentru multe tinere, bursele reprezintă o soluție salvatoare, care le oferă nu doar resursele necesare, ci și un impuls moral. „Când primești o bursă, simți că cineva îți recunoaște eforturile și îți dă șansa să nu renunți. Este ca și cum ți s-ar spune că viitorul tău contează,” spune o elevă, mamă adolescentă de la Colegiul Economic ”Ion Ghica” Brăila .

„Nu știam cum o să mă descurc. Aveam un copil și responsabilități mari, dar nu voiam să renunț la școală. Visul meu este să termin liceul. Când am aflat că pot primi o bursă, a fost ca o salvare. M-a ajutat enorm să îmi cumpăr rechizite, haine pentru copil și să plătesc transportul,” povestește o tânără de 17 ani care a devenit mamă în clasa a XI-a.

 

Provocările și sprijinul cadrelor didactice

Școlile au un rol de primă linie în sprijinirea tinerelor mame, asigurând un mediu educațional prietenos și accesibil. Este nevoie ca profesorii, consilierii școlari și conducerea școlii să lucreze împreună pentru a adapta programul și a oferi suport acestor eleve.

Directorul Colegiului Tehnic ”Costin D. Nenițescu”, profesor Angelica Mușat, explică că ”profesorii sunt adesea primii care observă schimbările în comportamentul elevelor ce trec prin dificultăți personale. În cazul elevelor care devin mame, provocările sunt adesea evidente. Lipsa de timp, oboseala acumulată, stresul și responsabilitățile noi le pot afecta performanțele școlare. Cu toate acestea, cadrele didactice pot juca un rol esențial în sprijinirea acestor tinere, oferindu-le nu doar suport academic, ci și emoțional”.

Profesorii subliniază că sprijinul pe care îl oferă nu se oprește la orele de curs. „Le oferim flexibilitate în ceea ce privește orarul, le permitem să recupereze lecțiile pierdute și, mai ales, le oferim înțelegere și consiliere atunci când se simt copleșite. Este important să știe că nu sunt singure în această luptă,” a explicat un profesor de matematică de la o școală în care se află două cazuri de eleve mame minore.

„Am modificat orarul, oferind astfel, posibilitatea să recupereze orele pierdute și să participe la activități de recuperare, astfel încât să nu rămână în urmă,” adaugă prof. Camelia Istrate, directoarea Colegiului Economic ”Ion Ghica” Brăila.

Și la  Liceul Tehnologic "Gh. K. Constantinescu" Brăila sunt două astfel de situații, iar ”diriginții de la clase sunt desemnați ca monitor pentru traseul educațional al acestora, având rolul de a le îndruma atât pe partea academică, cât și pe cea personală. Aceștia colaborează cu familiile pentru a asigura un sprijin constant și lucrează cu elevele pentru a identifica soluții și resurse care le-ar putea ajuta să-și continue educația”, a precizat directorul liceului, prof. Silvia Zăinescu.

 

Exemple de succes

Unele școli implementează orare flexibile și programe de recuperare pentru tinerele mame, astfel încât acestea să poată participa la cursuri, chiar dacă au responsabilități de familie. Aceste programe permit elevelor să își organizeze mai bine timpul și să nu piardă lecții importante.

La Colegiul Tehnic, ”Costin D.Nenițescu", în anul școlar 2024- 2025 sunt acordate două burse pentru mame minore, ambele eleve urmează forme de învățământ profesional, una fiind clasa a X-a, iar cealaltă clasa a XI-a.  Directorul școlii ”consideră că o greșeală trebuie îndreptată și nu reproșată” și ne comunică că ”deviza școlii noastre este: toleranță, susținere, îndrumare, unitate, de aceea în aceste cazuri considerăm că o greșeală trebuie îndreptată și nu reproșată. Sprijinul profesorilor este esențial pentru mamele adolescente care își doresc să își continue educația. Fie că oferă flexibilitate în programul de studiu, suport emoțional sau acces la resurse materiale, profesorii pot transforma experiența acestor tinere, oferindu-le o șansă la un viitor mai bun. Ambele eleve sunt susținute și îndrumate de întreg colectivul profesoral al claselor.  Eleva din clasa a X-a are un copil de un an și șase luni. Anul trecut, mama elevei a venit la școală înainte de începerea cursurilor cu intenția să o retragă,  motivând că nu are cine să stea cu bebelușul. Am convins-o să renunțe la idee, explicându-i că nu trebuie să persistăm în greșeală, dacă ea va rămâne cu opt clase va fi dificil mai târziu. Mama a fost de acord cu ideea noastră, primele două module au fost mai dificile, în anumite zile mama elevei venind la școală, la pauză cu bebelușul  pentru ca mamica sa alăpteze. I-am pus întotdeauna un spațiu la dispoziție și când a fost cazul, bunica trebuind să meargă la serviciu, i-am permis să plece de la ore pentru a sta cu cea mică, ore pe care am ajutat-o să le recupereze. Eforturile noastre au fost răsplătite,  eleva a terminat prima din clasă în anul școlar 2023-2024, iar mama ne mulțumește mereu pentru faptul că am convins-o să nu o retragă de la școală. Copilul elevei din clasa a XI- a are două luni, de asemenea familia a fost convinsă să nu o retragă de la cursuri și este susținută pentru a finaliza ultimul an al școlii profesionale, calificare brutar - patiser. Poveștile de succes ale tinerelor care au reușit să îmbine maternitatea cu studiile demonstrează puterea sprijinului educațional și importanța implicării active a școlii și a comunității. Sperăm ca la finalul acestui an școlar elevele să aibă rezultate bune și foarte bune”.

Un alt exemplu de reușită este și cazul celor două eleve,  de 14 și 15 ani, de la Școlile Gimnaziale Ulmu și Gemenele, eleve în clasa a VIII-a, care au realizat că educația este cheia unui viitor stabil și că a-și finaliza studiile reprezintă cel mai bun mod de a-și asigura un viitor sigur pentru ele și pentru copiii lor. Eleva de 15 ani povestește că decizia de a nu abandona școala a fost grea, dar a avut susținere din partea familiei și a profesorilor:  ”Nu este ușor, dar vreau să îmi termin școala și să fac ceva pentru viitorul meu și al copilului meu. Familia și profesorii au fost alături de mine, m-au susținut să nu renunț, iar acum sunt încrezătoare că pot reuși.”

Vestea a fost un șoc pentru ea și pentru familie, atunci când a aflat că este însărcinată la doar 14 ani. ”Inițial, am fost foarte speriată și supărată. Nu știam ce vom face. Dar după ce ne-am gândit bine, am decis să o sprijinim pe fiica noastră. Știam că dacă renunță la școală acum, îi va fi mult mai greu în viitor”, a declarat mama fetei.  Merge la școală dimineața, iar după-amiaza se ocupă de copil, cu sprijinul mamei sale. Pe lângă sprijinul familiei, profesorii subliniază și importanța consilierii și a flexibilității în programul școlar pentru aceste tinere. „Le oferim ajutor și în ceea ce privește recuperarea orelor pierdute și ne asigurăm că au acces la toate resursele necesare. Fără acest sprijin, multe dintre ele ar abandona educația,” a explicat, profesor Florin Lucian Măzărescu, directorul școlii.

În plus, inspectoratul județean i-a acordat acea bursă specială pentru tinerele mame, care i-a permis să achiziționeze rechizite și materiale necesare. Cu sprijinul familiei și al școlii,  a reușit să-și continue studiile și să obțină rezultate bune, fiind motivată să urmeze liceul. „Vreau să-i arăt copilului meu că educația este cel mai important lucru,” a mărturisit tânăra.

Directorii celor două instituții de învățământ din mediul rural, profesor Florin Lucian Măzărescu și profesor Ciprian Doru Codîrlă, ne asigură că ”aceste eleve vor reuși, cu sprijinul familiei, al profesorilor și inspectoratului să-și urmeze visul educațional și să facă față cu succes provocărilor. Ele arată că, în ciuda dificultăților, educația poate fi o ancoră și o speranță de mai bine, nu doar pentru ele, ci și pentru copiii lor”

Sprijinul acordat tinerelor mame pentru a-și continua educația este esențial nu doar pentru ele, ci și pentru viitorul copiilor lor. Bursele dedicate mamelor adolescente, alături de sprijinul profesorilor și al familiilor, sunt cheia pentru ca aceste tinere să nu fie nevoite să renunțe la școală și să își construiască un viitor mai bun. Cu bursele și sprijinul adecvat, maternitatea în adolescență nu trebuie să fie un obstacol de netrecut în calea educației.

”Inspectoratul Școlar Județean și școlile implicate, colaborează constant pentru a implementa programele și măsurile de sprijin destinate tinerelor mame. Această colaborare asigură alinierea la politici educaționale, monitorizarea progresului elevelor și eficiența programelor de sprijin. Inspectoratul  furnizează orientări și recomandări pentru școli, iar școlile, la rândul lor, oferă feedback cu privire la nevoile și dificultățile întâmpinate de tinerele mame”, ne-a mai declarat conducerea Inspectoratului Școlar Județean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro