Elevi chiulangii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elevi chiulangii

Poliţiştii continuă acţiunile în zona unităţilor de învăţământ, iar elevii chiulangii şi cei care au un comportament necorespunzător sunt luaţi la întrebări. Numai într-o singură zi, aproape 20 de elevi au fost depistaţi în alte locuri decât la cursuri.

Astfel, în cadrul activităţilor din ziua de 11 mai, poliţişti brăileni de ordine publică, de la rutieră şi prevenire au desfăşurat, la nivelul judeţului Brăila, 32 de activităţi cu caracter preventiv-educativ în cadrul orelor de curs. Dintre acestea, 28 au fost în mediul urban şi patru în mediul rural. "Au fost dezbătute 12 teme privind siguranţa elevilor în mediul online, consecinţele unui comportament delincvent şi răspunderea penală a minorilor, precum şi modul de recunoaştere a unor situaţii de pericol. Poliţiştii au depistat 17 elevi care absentau de la cursuri nejustificat şi au întocmit trei informări către unităţile de învăţământ la care aceştia sunt înscrişi", a precizat agent şef adj. Camelia Bucur din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Poliţiştii au efectuat şi 21 de controale pe linia respectării prevederilor legii privind paza obiectivelor, bunurilor şi protecţia persoanelor. Au fost aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale, dintre care opt pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar 18 pentru abateri la regimul circulaţiei rutiere, în conformitate cu OUG 195/2002.
În această săptămână, Poliţia Română a dispus intensificarea acţiunilor pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ. În ultimele zile, poliţiştii de proximitate şi cei de prevenire, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, s-au întâlnit cu elevii a şapte unităţi de învăţământ, din municipiu (Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau", Colegiul Naţional "Gh. M. Murgoci", Şcolile Gimnaziale "Dimitrie Cantemir" şi "E.Teodoroiu", Liceul de Arte "Hariclea Darclee", Liceul Tehnologic "Constantin Brâncoveanu" şi Liceul cu Program Sportiv), şi au susţinut sesiuni de informare cu privire la delincvenţa juvenilă şi victimizarea minorilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro