Elevii din Ianca merg la “Şcoala de vară” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elevii din Ianca merg la “Şcoala de vară”

“De la micii sanitari la Regina Maria - mama răniţilor” este tema din acest an

 

A devenit deja o tradiţie ca Muzeul din Ianca să organizeze “Şcoala de Vară”, anul acesta evenimentul ajungând la a XI-a ediţie. Tematica acestui an este “De la micii sanitari la Regina Maria - mama răniţilor”, iar pe parcusul a două săptămâni elevi de clasele primare de la Liceul Teoretic Constantin Angelescu Ianca vor participa la o serie de activităţi.

Concret, copiii vor învăţa să acorde primul ajutor în caz de accidente şi vor lua parte la acţiuni dedicate educaţiei sanitare. Mai mult, în colaborare cu Muzeul Brăilei “Carol I”, organizatorii vor prezenta copiilor personalitatea celei care a fost Regina Maria.

De asemenea, cei mici se vor bucura şi de două excursii. Prima va fi pe raza teritoriului Ianca, în cele şase sate componente, în căutarea eroilor. Aşadar, cei mici vor vizita bisericile din zonă, cimitirele cu eroi căzuţi, monumentele ridicate în cinstea lor, Casa memorială a Părintelui Dometie de la Tîrlele Filiu şi se vor întâlni cu bătrâni ai satului. Cea de-a doua ieşire va avea loc la Depozitul de cabaline de la Râmnicelu, iar mai apoi în Municipiul Brăila, unde vor vizita diferite locuri din oraş. Pe parcursul vizitelor, elevii vor fi însoţiţi de membri ai Biroului Executiv al Asociaţiei “Cultului Eroilor Gen. Stan Poetaş” - Brăila. La final, elevii vor primi diplome de participare.

Ediţia din acest an a “Şcolii de vară” se încadrează în proiectul “Ianca - Centenar - Unire şi recucunoştinţă”, finanţat de către Consiliul Judeţean Brăila si cofinanţat de KFC RO şi Regia Naţională a Pădurilor.

Activităţile sunt coordonate de prof. înv. Constantin Georgeta, prof. înv. primar Bobe Elena şi prof. înv. primar Chiru Elena-Alina. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro