Traian Băsescu a dispus ca poliţiştii să nu mai fie incluşi în măsurile de asigurare a protecţiei şefului statului atunci când acesta se deplasează cu coloana oficială, hotărârea fiind luată ca urmare a protestului de vineri al poliţiştilor, desfăşurat în faţa Palatului Cotroceni. "Preşedintele României a dat dispoziţie ca efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la măsurile de asigurare a protecţiei preşedintelui începând cu data de vineri, 24 septembrie, ora 17. Decizia a fost luată în contextul participării unor angajaţi ai MAI la un marş desfăşurat cu încălcarea prevederilor legale în vigoare", au declarat surse guvernamentale. Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Valeriu Turcan, a confirmat informaţiile.
Protestul poliţiştilor de vineri, din faţa Guvernului, a fost urmat de un marş neautorizat către Palatul Cotroceni. Odată ajunşi acolo, unii protestatari au scandat: "Ieşi afară, javră ordinară!".
