În "Schimbarea la faţă a României", Cioran ne ia sufletul şi ni-l despică în mii de bucăţi pentru a ne demonstra cine suntem şi unde am greşit atât de mult timp. O naţiune care are ca proverbe "Capul plecat sabia nu-l taie" este una care ar trebui să provoace repulsie. Românii se complac, îndură cu prea mare voluptate umilinţele. Cioran aşteaptă momentul în care vom ridica capul plecat, pentru că privim în jos de când ne-am născut. De asemenea, el invocă balada "Mioriţa" pe care o caracterizează ca "blestemul poetic şi naţional, o rană neînchisă a sufletului românesc".
Cioran atinge mult mai multe aspecte ale mentalităţilor noastre, dar am ales doar ceea ce m-a impresionat. Este o carte dură, care poate fi greu de înghiţit pentru naţionalişti. Totuşi, e o carte care trebuie citită, pentru că în timpul lecturii vă veţi da seama că multe din caracteristicile pe care Cioran le pune pe seama românilor, se regăsesc în voi, fie că aţi reuşit sau nu să le ignoraţi prin educaţie şi cultură. Şi după atâţia ani de când a fost scrisă, veţi vedea că nu s-a schimbat mare lucru.