Epidemia aviara ne frige la gratar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Epidemia aviara ne frige la gratar

De doua saptamini, Romania se perpeleste pe jaraticul gripei aviare. Zburatoarele mor pe capete atit din cauza virusului H5N1, cit mai ales in tomberoanele echipelor de dezinfectie a zonelor intrate in carantina. Masacrul atinge in aceste zile cote nemaiintilnite, iar acolo unde nu reusesc posturile impuse de religia crestina in materie de consum de carne, izbutesc avertismentele autoritatilor. In ultima vreme, insa, oamenii s-au mai descaltat si au priceput ca, daca stiu sa fiarba bine gaina, obtin doua avantaje: o zeama nu numai buna, ci si sanatoasa.
Dar, dincolo de euforia concediilor medicale fortate pentru cei sechestrati in zonele calamitate sau de deliciul - pentru telespectatori - al inadvertentelor iscate intre reprezentantii autoritatilor pe tema “de ce a trecut puiul strada si l-a calcat masina“, deci dincolo de aventurile populatiei si ale organelor in jurul cotetelor, se pune foarte serios intrebarea daca toata nebunia asta nu are iz de atac la siguranta nationala. Lui Basescu asa i-a mirosit friptura, drept pentru care a intrerupt picnicul sereistilor, adunati in jurul unui gratar cu pulpe de pui la marginea drumului, si le-a ordonat sa afle de unde putea sa ne pice atita amar de virusi din alta parte decit din cer. Serviciile par ca numai atit au asteptat sa auda (adica glasul presedintelui) ca sa treaca la adulmecat urmele. Nici n-a durat mult si, chipurile, s-au gasit vinovatii: Ungaria si Slovacia. Interesant este ca ambele tari sint situate pe directia pe care vrem sa intram in UE. Ne asteapta europenii cu virusi si antigripale? Poate ca s-au saturat sa ne tot astepte de 17 ani si ni le trimit incoace. Greu de crezut. Mai degraba la mijloc e vorba despre niste cirdasii locale intre SRI, autoritati si patronii brasoveni de ferme avicole, asa cum crede presedintele Basescu. Si uite asa s-a raspindit molima, taman in vreme ce autoritatile anuntau triumfatoare ca ultimul focar de gripa aviara - din seria prelungita inceputa anul trecut - a fost inchis cu succes. Asta se intimpla in aprilie, dar, de atunci, multa lume s-a trezit cu ograzile pline cu oratanii lesinate. Daca se va dovedi ca brasovenii au plantat gaini bolnave pe post de mine antipersonal in judetele aflate acum pe lista neagra, probabil ca se va descoperi ca infractiunea nu este prevazuta in Codul penal. Oamenii au vrut sa-si protejeze afacerile - asta e clar, dar cu ce pret? Unul enorm, platit acum de mai toata tara. Degeaba iau masa in direct ministrul Flutur si moderatorul Turcescu impreuna, pe patronul unei afaceri avicole nu-l incalzeste cu nimic, el vede ca i se duce naibii investitia daca nu i-a trecut prin cap sa si-o asigure. Angajatii din unitatile cu profil avicol se simt, la rindul lor, amenintati cel putin cu somajul tehnic, iar celebra vorba “curaj, gaina, ca miine te tai“ a devenit, din ironica, cinica. O sa supravietuim? Sa intram in panica daca vom gasi in propria curte vreo zburatoare ametita si cu creasta vinat-neagra? Ne facem vegetarieni? Ramine de vazut. Oricum, pina la sfirsitul lumii, mai avem cite ceva de facut, cum ar fi sa intram in UE. Sau UE in noi, depinde de importuri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro