Jucătorul ştia de trei săptămâni că are nevoie de transplant, dar a cerut medicilor să-i dea acceptul să evolueze în încă două meciuri foarte importante pentru el. Astfel, el a jucat în meciul cu Atletico de Madrid, câştigat de FC Barcelona, scor 2-1, şi în amicalul Franţei cu Germania, tot 2-1.
Clubul catalan a anunţat, joi, că Eric Abidal va fi supus unui transplant de ficat în perioada următoare. "În săptămânile următoare, jucătorul va fi supus unui transplant de ficat, având în vedere evoluţia situaţiei sale hepatice. Transplantul era o opţiune deja indicată la începutul tratamentului, în urmă cu un an. La dorinţa expresă a jucătorului, clubul solicită respectarea dreptului la confidenţialitate", se arată într-un comunicat al serviciului medical al FC Barcelona.