Eroul musulman din Paris | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Eroul musulman din Paris

Într-un discurs la Marea Sinagogă din Paris, şeful guvernului israelian a salutat de asemenea "poziţia foarte fermă" şi "determinarea" preşedintelui francez Francois Hollande şi a primului ministru Manuel Valls - veniţi la sinagogă să aducă un omagiu victimelor - "împotriva noului antisemitism şi terorism", notează AFP.
În acest discurs în ebraică, Benjamin Netanyahu a spus că vrea să-i "mulţumească" lui Lassana Bathily, angajatul musulman din Mali al supermarketului cu alimente cuşer care a salvat clienţi ai acestui magazin din cartierul Porte de Vincennes, în estul Parisului, ascunzându-i. Patru evrei au fost ucişi în luarea de ostatici. şaptesprezece persoane în total au fost ucise în trei zile la Paris.
"Duşmanul nostru comun este islamul radical, extremist, nu islamul normal", a remarcat el. Înainte de a adăuga, în limba lui Moliere de această dată: "Ca, cest la vérité!" ("Acesta este adevărul!").
Citând mai multe organizaţii islamiste, dintre care gruparea Statul Islamic, Frontul Al Nusra, Boko Haram, Hamas şi Hezbollah, Netanyahu a subliniat că acestea sunt, potrivit afirmaţiilor sale, "toate ramurile aceluiaşi copac", "chiar dacă ele poartă războaie uneori teribile între ele".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro