Evaluarea Naţională 2017. Proba la română, accesibilă pentru elevi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Evaluarea Naţională 2017. Proba la română, accesibilă pentru elevi

• asta declarau cei mai mulţi candidaţi brăileni la ieşirea din sală • la fel ca anul trecut, absolvenţilor de gimnaziu le-a “picat” genul liric • Evaluarea Naţională continuă miercuri cu proba la matematică

 

Evaluarea Naţională a debutat cu emoţii mari pentru cei peste 1.750 de elevi brăileni înscrişi să susţină examenul. Ieri s-a desfăşurat prima probă, cea la limba şi literatura română, desfăşurată în 77 de centre din municipiu şi judeţ. 

La fel ca anul trecut, elevilor le-a “picat” tot genul liric, subiectele vizând, printre altele, poezia “Ploaie”, de Magda Isanos. De asemenea, un alt subiect a vizat descrierea unei întâmplări imaginare sau reale petrecută la o competiţie sportivă.
“Subiectul este în spiritul a ceea ce ştiam că o să fie, în spiritul simulărilor pe care le-am dat, gradul de dificultate este mediu, niciunul dintre itemi n-a spus o dificultate aparte. Structura este aceeiaşi şi, dincolo de structură, itemii sunt cei cu care copiii sunt deja obişnuiţi. Compunerile pe care ar fi trebuit să le redacteze... una dintre ele este apartenenţa unui text la gen literar, fapt pe care copiii îl ştiu încă de la începutul anului, prima simulare aşa ceva a vizat, iar cea de-a doua, nimic neobişnuit, redactarea unei întâmplări. Ei sunt obişnuiţi cu astfel de texte, ştiu ce presupun, au reperele necesare. Nici măcar partea de gramatică nu a avut dificultăţi deosebite. Eu mă aştept să avem şi note maxime, mi-ar plăcea foarte multe. Sunt convinsă că sunt copii în Brăila care pot să obţină nota maximă, acum depinde de evaluator şi de respectarea baremului, care uneori lasă posibilitatea unei interpretări la textul subiectiv”, ne-a declarat Georgiana Troia, inspector de limba şi literatura română în cadrul  Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila.

Potrivit reprezentanţilor ISJ Brăila, proba la română s-a desfăşurat conform planificării şi nu s-au înregistrat incidente sau situaţii de candidaţi eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă.

 

“Mă aşteptam să fie mai greu”

Chiar dacă au avut emoţii înainte de probă, subiectele nu le-au dat prea mari bătăi de cap absolvenţilor de gimnaziu, elevii fiind mulţumiţi de ce le-a “picat”. Cel puţin aşa declarau aceştia la ieşirea din sala de examen, bucuroşi că proba a fost una uşoară.

Rebeca A. “Mi s-a părut uşor. Chiar mă aşteptam să dea liric şi nu pot spune că mi-aş fi dorit altceva. Nu a fost nimic dificil. Sper să iau peste 9. La matematică am puţine emoţii, recunosc”.

Rareş I.A fost ok, mă aşteptam să fie mai greu. Sincer nu credeam că va da tot liric, m-am axat mai mult pe epic, dar spre norocul meu am ştiut să rezolv. Cred că am făcut totul aproape perfect, nu sunt sigur la redactare cât o să iau. Am puţine emoţii la matematică, dar ştiu că pot. Să sperăm că va fi o notă mare la ambele discipline”.

Alexandra T. “A fost foarte ok pentru toţi copiii, după părerea mea. Am visat aseară că a dat liric şi a dat liric. Am pus pariu că o să dea liric, toată lumea învăţa dramatic... Au fost foarte ok subiectele, nu am greşit la nimic, doar la un subpunct la gramatică, în rest totul e corect. Deci, mă aştept la o notă peste 9. Nu am emoţi nici la matematică, au fost simulările acelea şi m-am descurcat foarte bine”.

Următoarea probă din cadrul Evaluării Naţionale, cea la matematică, va avea loc miercuri, 21 iunie. Afişarea primelor rezultate este programată în data de 26 iunie, până la ora 16:00. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20:00. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 iunie, în centrele de examen şi pe site-ul evaluare.edu.ro.

Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), la examen s-au înscris 144.890 de candidaţi (144.740 de candidaţi din seria curentă şi 150 din seria anterioară).

Pentru ca examenul să se desfăşoare în condiţii optime, MEN a deschis o linie telefonică gratuită unde pot fi sesizate eventuale nereguli.

“În vederea semnalării unor posibile (dar nedorite) disfuncţionalităţi în derularea EN VIII 2017, Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţia celor implicaţi în acest examen, începând de luni, 19 iunie, linia TELVERDE 0800801100 (număr de telefon apelabil gratuit). Numărul 0800801100 va fi disponibil zilnic, pe toată durata desfăşurării examenului, între orele 8:00 -16:00 (luni-joi) şi 8:00-14:00 (vineri)”, se arată într-un comunicat postat pe pagina www.edu.ro.

Ramintim că, din acest an, ponderea mediei obţinute la Evaluarea Naţională reprezintă 80% din media de admitere şi doar 20% este ponderea mediei claselor V-VIII. De asemenea, în acest an a fost eliminat pragul de 0,5 puncte pentru contestaţii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro