Săptămâna asta, Silviu Radu a dat publicităţii (uau, ce pompos sună!) un comunicat de presă în care îl lua la rangă pe colegul său de partid Gheorghe Chiru. Silviu Radu se situa astfel de partea gălăţeanului Titi Dumitriu, sprijinindu-l pentru funcţia de preşedinte al PDL Brăila. Nici cu Chiru nu mi-e ruşine, căci ştiu ce poamă de politician este, dar măcar la Chiru apreciez faptul că într-o vreme în care toată lumea tremura în faţa lui Stancu (anii 2005-2006) el refuza să facă sluj. A, că între timp s-a dat şi Chiru cu ursu' (vorba aia, doar nu era să locuiască toată viaţa cu bunica) este altă discuţie. Dar cu ce s-a făcut remarcat Silviu Radu în plan politic până acum de a ajuns să creadă că vorbele lui au legitimitate, că are dreptul să traseze sarcini, să spună cine este potrivit pentru a conduce partidul portocaliu şi către ce direcţie? Adică de ce l-ar băga cineva în seamă pe Silviu Radu în momentul în care ar scoate pe gură o frază?
Atacul declanşat chiar de Silviu Radu a scos la iveală amănunte interesante despre persoana lui, cum ar fi, de exemplu, că are de dat mulţi bani la şi mai mulţi oameni din Brăila. Nu-i un păcat să ai datorii, căci şi eu am de restituit două cărţi la bibliotecă (cred că deja mi-au pus penalităţi), dar e condamnabil să te faci că ai uitat de ele. Ştiu că mare parte din vină o au cei care l-au împrumutat cu bani pe Silviu Radu fără să-şi ia măsuri de precauţie, un mic gaj acolo, care să poată fi valorificat în caz de ceva. Dar domnu' Silviu Radu ar face bine să-şi dea un refresh la memorie şi să-şi întocmească un fel de grafic cu persoanele de la care a luat bani şi zilele în care crede că este solvabil pentru a face plata. Judecând după felul în care a sărit la gâtul lui Chiru am tras concluzia că lui Silviu Radu nu îi place să rămână dator, astfel că ar face bine să procedeze în aşa fel încât să nu-mi schimb părerea despre dumnealui.
Hai, la casierie, băieţi!
