Experiment cu performanţa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Experiment cu performanţa

Anul acesta, ultima generaţie de elevi incluşi în Programul "Clasă de performanţă pentru copiii din mediul rural" va termina studiile gimnaziale. Este vorba despre 22 de elevi din clasa a VIII-a, de la Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau". Ei au fost selectaţi în urmă cu trei ani şi jumătate prin eforturile specialiştilor Centrului Judeţean de Asistenţă şi Resurse Educaţionale. Copiii ne-au povestit că în cei aproape patru ani cel mai mult le-a plăcut faptul că au avut parte de multe activităţi extraşcolare, că au participat la spectacole, dar au fost mulţumiţi şi de profesorii lor, care au avut răbdare cu ei în special în clasa a V-a. Atunci, aproape un semestru le-a luat să se acomodeze în noua şcoală, departe de casă. "În fiecare pauză aproape stăteam în curte cu unii dintre ei, vorbeam, făceam consiliere, ca să nu cedeze şi să se întoarcă din satul de unde plecaseră. Pe unii nu am reuşit să-i oprim să se întoarcă acasă, dar cei mai mulţi au rămas şi suntem mulţumiţi. Cred că atunci când vor termina, ne vor lipsi. Erau o pată de culoare în şcoala noastră. Sunt mulţumită când îi văd că au evoluat şi sunt convinsă că accesul la informaţie şi la o altfel de atmosferă în şcoală i-a schimbat în bine, sper să le fi schimbat viaţa. Au devenit responsabili mult mai repede decât colegii lor care stau cu părinţii", a povestit directorul Colegiului, prof. Laura Vasiliu.
Aceşti copii au beneficiat de grija şi răbdarea celor din jur, dar şi de cea mai bună încadrare, astfel că rezultatele nu au întârziat să apară. Au reprezentat şcoala la multe concursuri, olimpiade. De exemplu, anul trecut Andreea Bălan a câştigat premiul I la Concursul judeţean "Oraşul meu, familia mea". Trei dintre copiii selectaţi pentru această clasă au făcut şi performanţă în sport şi au fost remarcaţi de cluburi importante din ţară. Astfel, doi s-au transferat la Constanţa, să joace la un club de acolo, şi unul la Bucureşti, să joace la Dinamo. Dacă nu aveau şansa acestei clase speciale, aceste oportunităţi s-ar fi pierdut.
Diriginta lor este tânăra profesoară de limba şi literatura română Mădălina Cristescu. Ea s-a declarat mulţumită de evoluţia clasei şi a spus că şi părinţii elevilor sunt mulţumiţi. "Seriozitatea şi responsabilitatea a venit la ei mult mai repede decât la alţi copii. Consider că este mare lucru faptul că acum trei ani li s-a acordat libertate şi ei au ştiut ce să facă cu ea. Şi noi am avut grijă de ei, dar fără responsabilitatea lor nu am fi reuşit. Unii dintre ei sunt copii foarte inteligenţi. Anul trecut am avut două medii peste 9,50 şi a venit chiar domnul primar Simionescu să le dea premiile. Şi ceilalţi au note bune, care reflectă efortul depus. Este meritoriu pentru că aceşti copii au luat aceste note pe forţele lor, fără pregătiri, pentru că nici nu aveau când să le facă, în weekend ei plecând mereu acasă", consideră prof. Mădălina Cristescu.

Talente nebănuite descoperite "la oraş"

Acum mulţi dintre copii ştiu ce vor să facă mai departe. Unul desenează foarte frumos şi vrea să meargă la Liceul de Artă, alţi câţiva băieţi şi-au descoperit pasiunea pentru maşini şi vor să meargă la Colegiul "Panait Istrati", alţii vor să urmeze un domeniu economic, unii se gândesc să rămână în şcoala pe care au urmat-o, iar cei mai buni se gândesc la cele mai bune colegii din oraş. "Părinţii sunt mulţumiţi de cum s-au dezvoltat copiii şi le spun mereu că trebuie să mai facă un efort şi pentru cei patru ani de liceu. Nu cred că îi vor lua înapoi ca să urmeze un liceu mai aproape de casă. Sunt oameni care au înţeles cât este de important să investească în copilul lor şi cred că vor face acest lucru şi mai departe", este sigură prof. Mădălina Cristescu.
Această clasă este a treia şi ultima care a făcut parte din programul experimental "Clasă de performanţă pentru copiii din mediul rural". Iniţiativa nu a mai fost continuată pentru că s-a sistat finanţarea de la Guvern, odată cu reducerile bugetare care au afectat întrega populaţie. Prima generaţie a fost selectată în 2008 şi a format o clasă parţială la Liceul Pedagogic. În anul următor s-a înfiinţat o clasă la Şcoala "Mihai Eminescu", apoi, în 2010 s-a înfiinţat alta la Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau", pentru că aşa aveau şi copiii internatul aproape şi se rezolva problema transportului lor zilnic de la internat la şcoală şi invers. Rezultatele acestor copii, din ce în ce mai bune în fiecare an, arată că programul ar fi meritat continuat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro