EXPLOZIE la un târg organizat în Capitală: Opt persoane au fost rănite | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXPLOZIE la un târg organizat în Capitală: Opt persoane au fost rănite

Opt persoane au fost rănite după ce o butelie de gaze a explodat la un târg organizat în zona Valea Cascadelor din Capitală, ulterior izbucnind un incendiu. La faţa locului au intervenit opt ambulanţe SMURD, trei autospeciale de stingere şi una de descarcerare, incendiul fiind stins.

Două victime au fost transportate către unităţi sanitare din Capitală, una la Spitalul de Arşi şi o a doua persoană la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Alte şase persoane sunt monitorizate la faţa locului, urmând să fie transportate la spital.

Din primele informaţii, butelia care a explodat a fost folosită într-o încăpere din cadrul târgului, de mai multe persoane care făceau grătar.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro