Expoziţie de ouă încondeiate, flori şi icoane | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Expoziţie de ouă încondeiate, flori şi icoane

Vineri, 6 mai, începând cu ora 12.30, la Casa "Petre Ştefănescu Goangă" are loc vernisajul expoziţiei de ouă încondeiate, flori şi Icoane. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Brăila, Casa de Cultură, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Centrul de Creaţie, Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Brăila, Muzeul Brăilei "Carol l", Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" şi Liceul de Arte Hariclea Darclee.
În deschiderea manifestării culturale, Corul Armonia al Casei de Cultură a municipiului Brăila va prezenta un program de muzică sacră.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro