• Maria-Alexandra Dima va avea parte de prima expoziţie de pictură din viaţa sa, pe 15 august, cu ocazia zilei onomastice • lucrările vor fi expuse la Atelierul de Pictură “Sun&Moon Art (SMART)” de pe strada Griviţei, nr. 90
O fetiţă din Brăila va avea parte de cel mai frumos cadou de ziua onomastică: prima sa expoziţie de pictură. Maria-Alexandra Dima, elevă la Liceul Tehnologic “Anghel Saligny”, este o artistă în devenire, pasiunea sa fiind pictura. La ora 17.00, va avea loc expoziţia “Culorile copilăriei mele”, în cadrul căreia vor fi expuse tablourile realizate de micuţa artistă brăileancă. Evenimentul va avea loc în cadrul Atelierului de Pictură “Sun&Moon Art (SMART)”, situat pe strada Griviţei, nr. 90, în municipiu, şi este organizat de învăţătoarea Luminiţa Mihălcescu şi prof. Alexandru Gurgu.
Data expoziţiei, 15 august, nu a fost aleasă întâmplător. Pentru că joi va fi sărbătoarea “Adormirea Maicii Domnului”, iar micuţa artistă poartă acest nume sfânt, apropiaţii săi s-au gândit că ar fi cel mai potrivit moment pentru primul astfel de eveniment din viaţa ei.
Expoziţia rămâne deschisă publicului până pe 24 august.