Expoziţie de quilling la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Expoziţie de quilling la Brăila

Luni, 8 aprilie, începând cu orele 16:00, la Centrul de Creaţie Brăila din Piaţa Traian, nr. 2, în galeria Violon dIngres, va avea loc expoziţia de tablouri realizate în arta quillingului de Maria Andreea Henning (Dediu), o fetiţă de doar 8 ani.
Tema expoziţiei este "Magia Curcubeului", lucrările fiind realizate în cadrul atelierului de quilling coordonat de Monica Andrei, de la "Quilling by Monica".
Dacă alte fete de vârsta ei preferă să se joace cu păpuşile, Maria, elevă în clasa a IV-a, a ales să îşi dedice timpul liber învăţând tainele acestei arte. "Vara trecută a fost momentul în care am decis să merg şi să lucrez această frumoasă artă a quilling-ului şi am mulţumirea că m-am implicat în multe proiecte alături de Quilling by Monica" ne-a povestit Maria.
În scurt timp, fetiţa a făcut o pasiune din această artă, reuşind în mai puţin de un an să aibă prima ei expoziţie. "Acestor tablouri le-am dedicat duminicile mele, cam de 4 luni, deoarece în cursul săptămânii şcoala este prioritară. Sâmbăta mi-a făcut plăcere să fiu voluntară în proiectul Primăvara prin ochi de copil", ne-a spus fetiţa.
Dintre lucrările pe care le va expune, cea mai dragă sufletului ei este "Gâşca Zurli în miniatură".
În prezent, Maria lucrează la două tablouri cu personaje din lumea Disney şi merge în continuare la atelierele de creaţie din cadrul Secţiei de Copii-Ludoteca a Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati". Pe viitor, eleva de clasa a IV-a vrea să se implice în noi proiecte, deoarece, aşa cum spune ea, arta rulării hârtiei îi aduce momente de relaxare şi de împlinire.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro