EXTERN. Avion de pasageri dezmembrat în zbor. Bucățile desprinse au căzut peste o casă și peste mașini | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERN. Avion de pasageri dezmembrat în zbor. Bucățile desprinse au căzut peste o casă și peste mașini

Părţi din motorul unui avion Airbus 330 al companiei aeriene TAP Portugal, cu 268 de persoane la bord, au căzut peste maşini şi peste o casă la scurt timp după ce avionul a decolat de pe aeroportul din Lisabona, unde a fost nevoit să se întoarcă, au anunţat poliţia şi compania.
Avionul se îndrepta către Sao Paulo şi "a putut ateriza fără probleme" la scurt timp după incident, produs sâmbătă dimineaţa, a anunţat o purtătoare de cuvânt a companiei aeriene publice care se ocupa de "găsirea unei soluţii pentru transportarea pasagerilor către destinaţie".
"Părţi din motor au căzut peste maşini şi peste o casă, dar nimeni nu a fost rănit printre pasageri", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei. "Dintr-unul dintre motoare ieşea fum, iar o ploaie de resturi s-a abătut asupra maşinilor", a povestit o tânără care a declarat că a fost lovită de aceste proiectile. Pentru moment nu a fost oferit niciun detaliu despre acest incident, adaugă Mediafax.
Marţi, un alt Airbus al TAP, care făcea legătura între Lisabona şi Amsterdam, a fost nevoit să aterizeze pe aeroportul Orly din apropiere de Paris, după o problemă de depresurizare a cabinei.
Întârzieri în livrarea a şase avioane Airbus pe care TAP le-a achiziţionat de la alte companii aeriene au antrenat o serie de amânări sau anulări de zboruri în ultimele luni, generând nemulţumirea a numeroşi pasageri.
În plină expansiune, TAP a transportat în primul semestru 5,2 milioane de pasageri, respectiv cu 7,2 la sută mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Alte 11 legături au fost inaugurate în această vară, între care patru către America Latină.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro