Un vapor de pescuit din Noua Zeelandă a prins în plasele sale un avion de mici dimensiuni, în care se afla un cadavru, a anunţat, joi, poliţia locală, citată de Mediafax. Vaporul San Kawhai pescuia în largul Insulei de Nord a Noii Zeelande când echipajul a făcut această descoperire stranie.
"Pescarii ne-au spus că era un corp în epava avionului", care va fi transportată pe uscat, potrivit poliţiei, care a contactat imediat familia unui pilot dispărut recent. Plecat în martie la bordul avionului său bimotor, Daroish Kraidy, în vârstă de 53 de ani, n-a mai dat nici un semn de viaţă de atunci.
