Sankt-Petersburg este oraşul natal atât al preşedintelui Dmitri Medvedev, cât şi al premierului Vladimir Putin.
În acelaşi timp, scrie UNIMEDIA, care citează Kommersant, Kozak va deveni cap de listă al partidului "Rusia Unită" din partea regiunii Sankt-Petersburg la alegerile din decembrie pentru Duma de Stat a Federației Ruse.
Prioritatea noului guvernator va fi creșterea rating-ul partidului de guvernământ în Sankt Petersburg. Formațiunea a pierdut din greutate din cauza scăderii încrederii în rândurile orăşenilor după ce la șefia capitalei de nord a Rusiei s-a aflat Valentina Matvienko. Aceasta din urmă se luptă pentru postul de preşedinte al Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus).
La 17 noiembrie 2003, Dmitri Kozak, pe atunci adjunct al șefului administrației președintelui Vladimir Putin, a propus Chișinăului un Memorandum pentru soluționarea conflictului transnistrean. Documentul reprezenta un proiect de Constituție federală a Republicii Moldova. Ulterior, Vladimir Voronin a refuzat să semneze Planul Kozak, iar președintele Vladimir Putin și-a anulat deplasarea la Chișinău în ultima clipă. Incidentul a dat naştere unei răceli de câţiva ani în relaţiile dintre Chişinău şi Moscova.