Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, este refugiat de doi ani în Ambasada Ecuadorului din Londra şi suferă de aritmie cardiacă, dar autorităţile britanice nu au răspuns la solicitarea sa de a i se acorda îngrijirile medicale necesare, relatează Agerpres. Ambasada Ecuadorului s-a adresat autorităţilor britanice ca să permită transportarea fondatorului WikiLeaks la o clinică din Londra, cu o maşină a misiunii diplomatice ecuadoriene.
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange (43 de ani), refugiat de doi ani la Ambasada Ecuadorului din Londra, a asigurat luni, în cursul unei conferinţe de presă, că va părăsi curând clădirea. El a adăugat că plecarea sa nu ar avea legătură cu motivele apărute în presă, potrivit cărora ar avea probleme de sănătate. Un reprezentant al WikiLeaks a declarat că Assange are şi probleme pulmonare şi hipertensiune arterială.
Totodată, ministrul ecuadorian de externe Ricardo Patino a afirmat luni la Londra că doreşte lansarea unei campanii internaţionale pentru "eliberarea" fondatorului WikiLeaks refugiat din iunie 2012 la ambasada Ecuadorului. „Trebuie să punem capăt acestei situaţii. Doi ani, pur şi simplu este prea mult. Este timpul să-l eliberăm pe Julian Assange", a indicat şeful diplomaţiei ecuadoriene în cursul unei conferinţe de presă comune cu Assange.
De îndată ce va îndrăzni să părăsească teritoriul Ambasadei Ecuadorului, fondatorul WikiLeaks riscă să fie arestat şi extrădat în Suedia, unde este suspectat de infracţiuni de natură sexuală. Ministerul britanic de Externe nu intenţionează să-i permită lui Assange să părăsească liber Regatul Unit, în pofida presiunilor internaţionale.
