Vicepremierul Moldoveanu a asistat marţi la repetiţiile forţelor de ordine.
La rândul lor, militarii spun că dacă va fi nevoie, se vor mobiliza într-o noapte.
Militarii mai au la dispoziţie o săptămână să-şi exerseze pasul de defilare. Comandantul armatei naţionale, Iurie Dominic, recunoaşte că mai e de lucru, dar promite că, de Ziua Independenţei, demonstraţia va fi impecabilă.
Militarii au şi o explicaţie pentru prestaţia lor. "Am trecut de la pasul sovietic la ceva nou. Este ceva important. Din punct de vedere al sincronizării este o problemă. Trebuie să închegăm toate unităţile", a declarat unul dintre aceştia.
Guvernul a alocat 9 milioane de lei moldoveneşti (554.000 de euro) doar pentru organizarea paradei militare din 27 august. Cheltuielile totale pentru Ziua Independenţei se ridică la 15 milioane.