EXTERNE: ACCIDENT FEROVIAR, în Ungaria: Două trenuri au intrat în coliziune, la 50 de kilometri de Budapesta. 19 oameni, răniţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: ACCIDENT FEROVIAR, în Ungaria: Două trenuri au intrat în coliziune, la 50 de kilometri de Budapesta. 19 oameni, răniţi

Două trenuri au intrat în coliziune la 50 de kilometri nord-est de Budapesta, duminică dimineaţă, provocând rănirea a 19 persoane, a anunţat poliţia ungară, citată de Reuters în pagina electronică.

Două persoane au fost rănite grav, a declarat Imre Kavalecz, purtătorul de cuvânt al companiei feroviare de stat MAV, citat de agenţia oficială MTI.

Trenurile transportau între 30 şi 40 de pasageri şi circulau cu viteză redusă, de aproximativ 20 de kilometri pe oră, în momentul coliziunii, produse în apropiere de Galgaguta, a precizat Kavalecz.

O investigaţie a fost demarată pentru a stabili cauzele accidentului, a adăugat el.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro