EXTERNE: Barack Obama: Statele Unite au evitat o intervenţie militară în Siria pentru că au limitele lor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Barack Obama: Statele Unite au evitat o intervenţie militară în Siria pentru că au limitele lor

Preşedintele american Barack Obama a argumentat, vineri, decizia sa de a nu trimite forţe militare împotriva regimului de la Damasc, în toamna lui 2013, subliniind că "Statele Unite au limitele lor".

"Consider că ar fi greşit să se creadă că noi am fost capabili, cu ajutorul unor lovituri ţintite, să prevenim agravarea situaţiei în Siria", a declarat Obama pentru postul american de televiziune CBS, într-un interviu înregistrat la Roma, exact înainte de plecarea preşedintelui Statelor Unite în Arabia Saudită.

"Nici nu este vorba că n-ar merita, dar după un deceniu de război se simte că Statele Unite au limitele lor", a adăugat el.

Conflictul sirian, care durează deja trei ani, s-a soldat cu peste 146.000 de morţi.

"Când vezi o ţară precum Siria şi cum ea a fost dezmembrată, când vezi criza umanitară din regiune, înţelegi că ceea ce se întâmplă nu are loc în concordanţă cu nicio interpretare rezonabilă a islamului" , a menţionat Obama.

Câteva ore mai târziu, la sosirea sa în Arabia Saudită, liderul american a discutat cu regele saudit Abdallah despre modalităţile de consolidare, din punct de vedere "politic şi militar", a opoziţiei moderate din Siria, reafirmând totodată că Washingtonul şi Riyadul au interese strategice comune.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro