EXTERNE: Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte de urgenţă pe tema situaţiei din teritoriile palestiniene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte de urgenţă pe tema situaţiei din teritoriile palestiniene

Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte de urgenţă vineri, la New York, pe tema situaţiei din Ierusalimul de Est şi teritoriile palestiniene, au anunţat diplomaţi, relatează AFP.

Reuniunea a fost solicitată de Iordania, membră a Consiliului, şi urmează să înceapă la ora locală 11.00 (18.00, ora României).

Diplomaţi din ţări membre ale Grupului Arab la ONU au participat joi după-amiaza la o reuniune la finalul căreia Iordania a fost însărcinată să contacteze preşedinţia spaniolă a Consiliului în vederea organizării acestei reuniuni, a declarat pentru presă ambasadorul palestinian la ONU Riyad Mansour.

"Situaţia este explozivă, Consiliul este necesar să-şi asume responsabilitatea, iar noi este necesar să facem totul pentru a opri vărsarea de sânge şi apoi să discutăm despre modul în care să protejăm populaţia civilă din teritoriile palestiniene", a subliniat el.

Grupări palestiniene au îndemnat la manifestaţii, vineri, în Cisiordania şi Fâşia Gaza.

Cisiordania şi Ierusalimul de Est sunt, de la 1 octombrie, teatrul unor confruntări între tineri palestinieni şi militari israelieni, dar şi al unor atentate care amplifică temerile izbucnirii unei noi Intifada.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro