EXTERNE: Mai mulţi români de la bordul unui tren Sofia-Istanbul, răniţi într-un accident feroviar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Mai mulţi români de la bordul unui tren Sofia-Istanbul, răniţi într-un accident feroviar

Mai mulţi cetăţeni români, între alţi străini, inclusiv un copil, au fost răniţi uşor, iar o cetăţeană bulgară a fost rănită grav duminică seara, la Plovdiv, după ce locomotiva a lovit primul vagon al unui tren internaţional care asigura o legătură între Sofia şi Istanbul, anunţă oficiali bulgari.

Nouă persoane au fost primite la Spitalul Universitar din Plovdiv, a anunţat unitatea într-un comunicat, potrivit agenţiei bulgare Focus, care precizează că opt dintre ele sunt străini.

Printre cei opt străini se află cinci români, un portughez, un spaniol şi un german. Un copil a fost, de asemenea rănit, potrivit Focus, care nu precizează naţionalitatea acestuia. Toţi străinii au fost răniţi uşor şi nu au nevoie de îngrijiri la spital, potrivit aceleiaşi surse.

Site-ul bulgar Novinite.com scrie că şase români au fost accidentaţi la Plovdiv.

Locomotiva efectua manevre, cu o viteză de 15-20 de kilometri pe oră, de ataşare la tren, potrivit postului naţional bulgar de radio BNR.

Cauzele incidentului - care a avut loc în timp ce trenul staţiona în Gara din Plovdiv, al doilea cel mai important oraş din Bulgaria - erau în continuare necunoscute, potrivit site-ului Novinite.com, care adaugă că răniţii au fost conduşi de urgenţă la spital.

Celorlalţi 60 de pasageri le-au fost oferite mijloace alternative de transport, potrivit site-ului.

Cetăţeana bulgară, originară din oraşul Dimitrovgrad, a fost rănită grav în incident, a anunţat serviciul de presă al Spitalului Universitar din Plovdiv într-un comunicat, potrivit Focus. Femeia are nasul rupt şi prezintă traumatisme la nivelul pieptului şi abdomenului. Ea este grav rănită, dar starea ei este stabilă, potrivit spitalului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro