EXTERNE: Putin caută susţinere în faţa occidentalilor. Preşedintele rus, primit în China de Xi Jinping | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Putin caută susţinere în faţa occidentalilor. Preşedintele rus, primit în China de Xi Jinping

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a primit marţi, la Shanghai, pe omologul său rus Vladimir Putin, venit în China să caute susţinere în contextul în care Kremlinul se află în plină confruntare cu Occidentul asupra Ucrainei.

În cadrul acestei vizite de două zile în capitala economică chineză, Putin şi gazda sa urmează să participe la un forum pe teme de securitate regională şi să asiste la manevre navale comune în Marea Chinei de Est.

Liderii Chinei şi Rusiei, ţări unite de interese strategice adesea împărtăşite în faţa naţiunilor occidentale, vor căuta astfel să încheie un acord în domeniul gazelor naturale care să deschidă vasta piaţă chineză Rusiei, în momentul în care Europa încearcă să-şi reducă dependenţa faţă de gazele naturale ruseşti.

Aceasta este prima vizită de stat în China pe care Putin o efectuează de când Xi Jinping a preluat conducerea ţării, la sfârşitul lui 2012 şi începutul lui 2013, ca preşedinte şi şef al Partidului Comunist Chinez (PCC).

După o ceremonie de primire, cei doi au început discuţii, a anunţat agenţia China Nouă.

Xi Jinping a efectuat în Rusia prima sa vizită în străinătate, după ce a preluat funcţiile, anul trecut, şi a efectuat o vizită la Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă de la Soci, în martie.

Criza din Ucraina a plasat Beijingul într-o situaţie inconfortabilă, între susţinerea Moscovei şi respectarea integrităţii teritoriale a ţărilor şi a principiului "non-ingerinţei".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro